Preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) s-a majorat cu 2,1%, în prima lună din 2016, de la 951 la 971 de euro pe metru pătrat util, conform unei analize realizate de un portal imobiliar, remisă AGERPRES.
Valoarea actuală este cu 6,7% mai ridicată decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 910 euro/mp.
În ciuda tendinţei generale, în luna ianuarie, preţurile medii ale apartamentelor din Bucureşti şi Constanţa au scăzut. Conform analizei Imobiliare.ro, cea mai mare creştere a preţurilor a fost înregistrată în Iaşi, Cluj-Napoca situându-se pe locul secund.
În Capitală, valoarea medie de listare a unui apartament a scăzut cu 1,4% în ianuarie 2016, până la 1.054 euro/mp (faţă de 1.069 euro/mp la finele lui decembrie 2015). Nivelul actual se situează cu 1,6% peste cel atins în perioada similară a anului trecut (1.037 euro/mp). Tendinţa descendentă din ultimele 31 de zile a fost susţinută exclusiv de segmentul locuinţelor nou-construite, care au consemnat un declin de 3,2%, de la 1.070 la 1.036 euro/mp. Acestea sunt acum cu 4,3% mai ieftine decât în 2015, când costau 1.082 euro/mp. Pe de altă parte, locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat în ultima lună cu 0,6%, de la 1.024 la 1.030 euro/mp.
În Braşov, preţurile au consemnat un avans de 0,7% la apartamente în ianuarie (de la 878 la 884 euro/mp) şi, totodată, un plus de 3,8% la 12 luni (de la 852 euro/mp). Locuinţele vechi s-au apreciat cu 0,5% în ultima lună (de la 877 la 881 euro/mp) şi cu 4,9% în ultimul an (de la 840 euro/mp). Apartamentele noi s-au scumpit cu 3,7% în ianuarie, de la 876 la 908 euro/mp. Valoarea actuală este cu 0,4% mai mică decât cea valabilă în perioada similară a lui 2015, respectiv 912 euro/mp.
În Cluj-Napoca, pretenţiile proprietarilor s-au majorat cu 3,1% în ianuarie (de la 1.117 la 1.152 euro/mp) şi cu 12,9% în ultimele 12 luni (de la 1.020 euro/mp). Apartamentele vechi se situează acum la o medie de 1.186 euro/mp şi sunt mai scumpe cu 3,1% decât la finele lui decembrie 2015 şi cu 15,6% comparativ cu perioada similară a anului trecut când ajungeau la 1.150 şi, respectiv, la 1.026 euro/mp. Apartamentele din cadrul noilor ansambluri au consemnat un avans de 4% în ultima lună, de la 1.093 la 1.137 euro/mp, valoarea actuală fiind cu 12,4% mai ridicată decât cea consemnată în ianuarie 2015.
În Constanţa, preţul mediu solicitat pe segmentul apartamentelor a scăzut cu 0,2% în ultima lună (de la 917 la 915 euro/mp), dar este cu 4,5% mai mare decât în urmă cu un an (când ajungea la 876 euro/mp).
Iaşul a fost, în ultima lună, campionul creşterilor de preţ, cu un avans de 3,5% (de la 847 la 877 euro/mp). Acest fapt accentuează semnificativ ecartul faţă de perioada similară a anului trecut, când Indicele Imobiliare.ro consemna o valoare cu 9,6% mai mică, respectiv 800 euro/mp. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 3,6% în ianuarie (de la 827 la 857 de euro pe metru pătrat) şi cu 11,9% la 12 luni (de la 766 de euro pe metru pătrat). Locuinţele noi s-au apreciat cu 3,3% în ianuarie (de la 899 la 929 euro/mp) şi cu 11,7% în decurs de un an (de la 832 euro/mp).
În Timişoara, suma medie solicitată de vânzători s-a majorat cu 1,3% în ianuarie 2016 (de la 940 la 952 euro/mp) şi cu 13,5% faţă de perioada similară a lui 2015 (de la 839 euro/mp). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1% în ultima lună (de la 940 la 949 euro/mp) şi cu 13,9% la 12 luni (de la 833 euro/mp).