La Palatul Parlamentului a avut loc în în această lună Salonul Regional Noi oportunităţi de finanţare în Bazinul Marii Negre Regiunea Dunării. Organizat sub Patronajul de Onoare al OCEMN (Preşedenţiei Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre) şi beneficiind de suportul Comisiei Europene DG Mare (Afaceri Maritime şi Pescuit) a avut ca invitaţi o serie de actori importanţi din regiunea Dunării şi Marii Negre precum experţi, finanţatori, parlamentari europeni şi reprezentanţi al administraţiei centrale şi locale din România. În cadrul acestui eveniment s-au acordat o serie de premii acelor proiecte care au dovedit un grad ridicat de inovare socială în regiunea Dunării Bazinul Marii Negre. Proiectul NEWADA şi AFDJ Galaţi au fost premiaţi cu un premiu de excelenţă. Proiectul NEWADA are ca obiectiv principal armonizarea, între administraţiile de cale navigabilă din ţările dunărene, a procedurilor şi metodelor folosite pentru întreţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe fluviul Dunărea. NEWADA a debutat în aprilie 2009 şi se încheie în martie 2012. Echipa de proiect include 12 parteneri de proiect din 8 ţări dunărene (Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Ucraina).