Crescătorii şi exportatorii români de animale atrag atenţia asupra faptului că existenţa unei pieţe negre a intermediarilor de animale le creează prejudicii financiare şi de imagine, în acest sens fiind solicitat sprijinul organelor abilitate pentru verificarea transporturilor de animale ce urmează să ia calea exportului, dar şi a controlului circulaţiei cu animale vii pe drumurile publice.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA, o echipă de specialişti din cadrul Autorităţii, condusă de preşedintele Radu Roatiş Cheţan, s-a întâlnit marţi cu principalii reprezentanţi ai crescătorilor şi exportatorilor de ovine şi caprine din România pentru a discuta strategia în domeniul sănătăţii ovinelor şi caprinelor, programul de creştere a rezistenţei berbecilor la scrapie, promovarea exporturilor de ovine vii cu ţările terţe prin asigurarea standardelor de sănătate a animalelor şi identificarea de noi pieţe pentru exportul cu animale vii.
"Principala problemă ridicată de mediul asociativ a fost legată de existenţa unei pieţe negre a intermediarilor de animale care creează atât prejudicii financiare, cât şi de imagine crescătorilor şi exportatorilor români. În acest sens, preşedintele ANSVSA a propus realizarea în cadrul asociaţiilor a unor cursuri pentru certificarea personalului care poate realiza intermedierea dintre crescători şi exportatori. Totodată, a fost agreată solicitarea sprijinului organelor abilitate pentru o verificare mai intensă a transporturilor de animale ce urmează să ia calea exportului, dar şi a controlului circulaţiei pe drumurile publice cu animale vii", se spune în comunicat.
Pe de altă parte, s-a stabilit ca asociaţiile de crescători sa trimită puncte de vedere către ANSVSA privind posibilitatea regândirii cotelor de animale sacrificate în abatoarele de capacitate mică. De asemenea, reprezentanţii oierilor şi-au luat angajamentul de a mări semnificativ numărul de exploataţii ce derulează programul de creştere a rezistenţei ovinelor la scrapie.
Propunerile de soluţionare ale problematicilor dezbătute în acest cadru vor fi discutate la începutul lunii noiembrie, cu ocazia unei noi întâlniri, când va fi definitivat şi Programul Naţional Strategic pentru anul 2017.