16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
OMV Petrom scumpeşte din nou benzina şi motorina
OMV Petrom scumpeşte din nou benzina şi motorina
Preţul carburanţilor comercializaţi de OMV Petrom va creşte în următoarele zile din cauza majorării cotaţilor internaţionale ale petrolului, cauzată de tensiunile sociale şi politice din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.
"Noi facem ajustarea preţurilor într-o manieră moderată, ţinând cont de evoluţiile internaţionale. Noi capturăm trendul, şi nu neapărat vârfurile de preţ. Există un grad de corelare cu cotaţile internaţionale, dar vârfurile nu au fost capturate de Petrom în ultimii şase ani. În următoarele zile vor fi creşteri de preţ, dar nu vom prelua vârfurile", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.
Cea mai recentă majorare efectuată de OMV Petrom a fost în 16 februarie, când motorina s-a scumpit cu şapte bani pe litru.
Potrivit unor date prezentate anterior de companie, motorina vândută de Petrom s-a scumpit, din ianuarie 2010 până în decembrie 2010, cu 24%, de la 3,78 lei/litru la 4,7 lei/litru. Impactul taxelor asupra evoluţiei preţului a fost o contribuţie de 8%, iar cel al cotaţiilor internaţionale la motorină şi deprecierea leului faţă de dolar a fost de 16 puncte. Calculul a fost efectuat pe baza mediilor lunare ale preţului de referinţă Petrom.
În cazul benzinei creşterea a fost de 20%, de la 4,02 lei/litru la 4,82 lei/litru. "+8% a fost impactul taxelor (mărirea TVA de la 19% la 24% a avut cel mai mare impact) şi +12% a fost impactul cotaţiilor internaţionale la benzină şi deprecierea RON vs. USD", conform companiei.
Potrivit datelor INS, preţurile combustibililor au urcat anul trecut cu peste 15%.
ANAF a întocmit un raport privind producătorii şi distribuitorii de carburanţi în care se spune că preţul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluţia cotaţiilor de bursă la ţiţei, cursul valutar şi taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, câştigurile nefiind reflectate corespunzător.
Principalele companii care distribuie carburanţi în România sunt OMV Petrom (SNP), Rompetrol, Lukoil şi MOL.

Articole înrudite