16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O povară fiscală mai mică pentru patroni
O povară fiscală mai mică pentru patroni

Deputaţii au adoptat proiectul de act normativ care prevede reducerea cu 5% a CAS plătită de către angajator de la 1 octombrie. Reducerea CAS era una dintre măsurile solicitate de mediul privat, confederaţiile sindicale, cum ar fi Cartel Alfa, cerând însă ca măsura de reducere a CAS să fie aplicată la nivelul salariului angajatului. Întrebat care este punctual său de vedere legat de iniţiativa adoptată de deputaţi, preşedintele IMM-urilor gălăţene, Marian Filimon, ne-a declarat că, deşi în ultimii doi ani organizaţia patronală a adus critici guvernanţilor deoarece nu se implică pentru ajutorarea mediului privat, în cursul acestui an Guvernul Ponta a luat trei măsuri foarte importante pentru mediul privat. „După ce i-am criticat pentru câteva taxe, trebuie să îi şi apreciem pentru faptul că au adoptat Legea IMM-urilor, lege care prevedea ca profitul reinvestit să nu mai fie impozitat şi aşteptăm şi reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS-ului. Sper ca reducerea CAS să nu fie compensată prin adoptarea de noi taxe şi impozite, pentru că astfel nu am făcut nimic, când cu o mână dai şi cu alta iei”, ne a declarat Marian Filimon. 


Articole înrudite