O firmă din Galaţi este câştigătoarea licitaţiei pentru lucrările de montare a gazonului sintetic pe Arena Motorul din Arad, acolo unde îşi va desfăşura UTA meciurile de pe teren propriu până la finalizarea noului stadion "Francis Neuman", potrivit prosport.ro. ISCHIA Sport SRL Galaţi nu este una străină de Arad, aceasta amenajând în 2012 şi pista de atletism de pe arena Gloria. Acum, potrivit Sport Arad, firma din Galaţi a prezentat cea mai avantajoasă ofertă, respectiv suma de 1.050.000 de lei, adică aproximativ 225 de mii de euro. Vineri, reprezentanţii firmei gălăţene se vor deplasa la Arad pentru a semna contractul cu primăria. Instituţia condusă de Gheorghe Falcă va trebui apoi să dea comandă de gazon, iar ISCHIA Sport să îl monteze şi să îl predea în 30 de zile. Dacă totul ar fi conform calculelor, stadionul Motorul ar fi gata pentru noi meciuri de Liga 2 în a doua jumătate a lunii martie. Ar putea apărea însă întârzieri, deoarece, în faza finală a montării gazonului sintetic, temperatura solului ar trebui să fie de minim 10 grade Celsius.