17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Numărul de înmatriculări de autoturisme rulate a crescut cu 21% în primele 5 luni
Numărul de înmatriculări de autoturisme rulate a crescut cu 21% în primele 5 luni

Aproximativ 111.600 de autoturisme second hand au fost înmatriculate în România, în primele cinci luni ale anului, mai multe cu 21,12% faţă de acelaşi interval din 2015, cele mai multe exemplare fiind marca Volkswagen, cu 31.502 exemplare, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de AGERPRES.
Pe de altă parte, numai la nivelul lui mai 2016, au fost înregistrate 22.916 de autoturisme rulate în România, în creştere cu 25,15% comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior. Din acest total, 6.462 de unităţi sunt marca Volkswagen, mai multe cu 26,11%, în comparaţie cu luna mai 2015, când s-au înregistrat 5.124 de unităţi.
Topul preferinţelor continuă cu: Opel (3.738 de unităţi, +15,76%), Ford (2.595 unităţi, +23,98%), BMW (1.763 unităţi, +36,14%), Audi (1.771 unităţi, +37,50%), Skoda (1.092 unităţi, +30,78%), Renault (947 unităţi, +18,38%) şi Mercedes-Benz (924 unităţi, +40,21%).
La nivelul perioadei ianuarie — mai 2016, din totalul celor 111.590 de autoturisme rulate înmatriculate pe plan local, marca Volkswagen deţine supremaţia, cu 31.502 exemplare, în creştere cu 19,76%, faţă de datele consemnate în intervalul similar din anul precedent, când se înregistraseră 26.305 de exemplare înmatriculate.
Conform statisticii DRPCIV, parcul auto naţional din România însuma, la sfârşitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unităţi, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare.
Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unităţi erau încadrate în categoria autoturismelor, în creştere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme.
La nivelul Bucureştiului erau înregistrate, la finele anului trecut, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unităţi consemnate la categoria autoturisme.
La capitolul uzură, circa 2,56 milioane de maşini aveau o vechime mai mare de 12 ani, în scădere cu 12,31%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2014. De asemenea, aproximativ 1,89 de milioane de vehicule cuprinse în parcul auto naţional erau încadrate la o vechime cuprinsă între 6-10 ani, în timp ce 1,76 milioane de unităţi aveau un grad de uzură între 11-15 ani. În acelaşi timp, aproximativ 1,20 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.
Datele DRPCIV relevă faptul că, din totalul celor 5,15 milioane de autoturisme înmatriculate în România, 302.054 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani, mai multe cu 52,7% faţă de datele publicate la finalul anului 2014, când erau consemnate 197.741 de unităţi. În plus, la nivel general, 3,484 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,760 milioane pe cele pe benzină.


Articole înrudite