11 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Noul regulament privind creditare introduce filtre mai stricte pentru bănci în acordarea împrumuturilor
Noul regulament privind creditare introduce filtre mai stricte pentru bănci în acordarea împrumuturilor
Noul regulament privind creditarea persoanelor fizice, adoptat de Banca Naţională a României, introduce reglementări şi filtre mai stricte pentru bănci, în privinţa acordării creditelor, susţine preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.
Regulamentul a fost publicat în Monitorul Oficial şi trebuie aplicat de bănci până la finalul acestui an. "Reglementarea se întăreşte constant, riscurile sunt din ce în ce mai mari şi evident că şi filtrele cerute băncilor trebuie să devină din ce în ce mai stricte. Din păcate, asistăm la un comportament dual. Pe de o parte, lumea aşteaptă mai multe credite, acordate mai uşor clienţilor, dar pe de altă parte, cu toţii constatăm că riscurile cresc şi uneori ne-o facem şi cu mâna noastră, în sens naţional. Şi, riscurile crescând, filtrele devin mai puternice. Este exact ca la darea în plată. Toată lumea îşi dorea cu adevărat o creştere a creditului ipotecar, o flexibilizare, o simplificare şi o uşurinţă mai mare de a lua un credit pentru clienţi, dar am constata, până la urmă, o limitare a creditării", a declarat, marţi, preşedintele excutiv al ARB, Florin Dănescu. Potrivit acestuia, atât la nivel european cât şi naţional, dar şi la nivel individual bancar, se constată riscuri mai mari, şi în concluzie, reglementări şi filtre mai puternice.
În ceea ce priveşte implementarea Ordonanţei de transpunere în legislaţia românească a Directivei 17/2014, aceasta se află în grafic, deşi termenul a fost foarte scurt, a explicat preşedintele ARB, Sergiu Oprescu. "Deşi legea prevede doar un termen de 10 zile (de la publicarea în Monitorul Oficial — n.r.), eu cred că industria s-a conformat şi se conformează şi cred că suntem pregătiţi. Bineînţeles că nu exclud că ar putea să apară anumite evenimente de risc operaţional, având în vedere că vorbim de mii de unităţi teritoriale care trebuie să proceseze de altă manieră, trebuie să aibă alte proceduri dar am încredere în capacitatea sistemului bancar, ştiu că băncile se aşteptau în proporţie mare la elementele care erau clar prevăzute de Directiva 17, ca atare pregătirea a început cu mult timp înainte. Deci nu cred că vom avea o problemă generalizată sau generalizabilă în orice formă. Dar, cum am spus, nu exclud anumite riscuri operaţionale moderate şi care ţin de la o unitate la alta, dar în principiu cred că sistemul este gata cu implementarea chiar dacă termenul a fost relativ scurt", a explicat marţi Sergiu Oprescu.
Ordonanţa 52/2016 care transpune în legislaţia românească Directiva 17 privind creditul ipotecar acordat persoanelor fizice a intrat în vigoare în data de 30 septembrie şi presupune, printre altele, standardizarea documentelor care conţin informaţii cu privire la ofertele băncilor, astfel încât acestea să poată fi comparate mai uşor de către clienţi.

Articole înrudite