Noul indice ROBOR, bazat pe tranzacţii, s-ar putea aplica şi contractelor în derulare, Comisia economică, industrii şi servicii din Senat votând marţi cu majoritate de voturi un amendament la OUG 19/2019 prin care se modifică OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare. "O modificare foarte importantă la care am ţinut foarte tare. Am stabilit şi am votat în Comisia Economică ca noul indice al ROBOR-ului, acela bazat pe tranzacţii, acesta real, să se aplice şi contractelor în derulare. Sigur, băncile se opun. E vorba de a face dreptate până la capăt în sensul că, constatând că indicele ROBOR, cel care a funcţionat până acum era folosit în funcţie de cotaţii, adică era unul, am spus noi incorect calculat, şi am sesizat Guvernul României şi Banca Naţională să schimbe procedura de calcul. Ea s-a schimbat, numai că s-a făcut dreptate pe jumătate şi anume noul indice ROBOR urmează se să aplice creditelor de pe 2 mai încolo. Ori prin acest amendament noi am stabilit că şi creditelor în derulare trebuie să le se aplice noul indice întrucât am crea o discriminare faţă de cei care au astăzi contracte în derulare. Este nefiresc să existe doi indici la care să se refere ratele românilor. Unul calculat incorect şi unul calculat corect pe bază de tranzacţii. Ca atare, toţi beneficiarii de credite în lei şi cele care sunt în derulare şi cele viitoare vor beneficia de calculul noului indice în baza tranzacţiilor de pe piaţă", a declarat, marţi, preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Daniel Zamfir, relatează Agerpres.
Întrebat despre problema ridicată de bănci, conform căreia prin aplicarea noului indice ROBOR nu se garantează rate mai mici, Zamfir a răspuns că este "o nouă perdea de fum pe care o aruncă băncile". "Aceasta este o nouă perdea de fum pe care o aruncă băncile, pentru că până la urmă pe români îi interesează ca indicele să fie calculat corect. Este foarte greu de crezut, dacă nu imposibil să ne imaginăm că indicele pe tranzacţii va fi deasupra celui pe cotaţii, pentru că o analiză pe ultimii 10 ani arată că indicele pe tranzacţii a fost între 0,3 şi 3 puncte procentuale mai mic decât cel pe cotaţii. Este firesc să fie aşa", a afirmat Daniel Zamfir. Potrivit modificărilor aduse în Comisia Economică, instituţiile de credit au obligaţia ca în decurs de 60 de zile să adapteze contractul conform noilor dispoziţii legale. După expirarea termenului, prin notificarea debitorului, efectele contractului sunt suspendate de drept până la momentul adaptării contractului. OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă va intra în vigoare începând cu data de 2 mai 2019.