16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Munca la negru, sancţionată aspru de inspectorii ITM
Munca la negru, sancţionată aspru de inspectorii ITM

Inspectorii de muncă au efectuat în primele şapte luni ale acestui an 1285 de verificări (cu 154 mai multe decât cele efectuate în aceeaşi perioadă a anului trecut), au aplicat 450 de sancţiuni (cu 58 mai puţine decât anul trecut), 70 de amenzi (cu 18 mai puţine decât în 2016), însă valoarea amenzilor aplicate în acest an a fost de 889.800 de lei, faţă de 777.000 lei, în anul trecut. Strict pentru verificarea persoanelor care lucrează fără forme legale, valoarea totală a amenzilor aplicate în acest an este de 760.000 de lei, faţă de 680.000 de lei în 2016, în acest an fiind descoperite 87 de persoane care lucrau la negru (pentru 11 din ele întocmindu-se dosar penal, căci toate 11 lucrau la aceeaşi firmă), faţă de 75 persoane, găsite anul trecut că lucrează la negru (pentru 7 ele întocmindu-se dosar penal, căci toate 7 lucrau la aceeaşi firmă).
Potrivit ITM Galaţi, numai în lunile iunie şi iulie ale acestui an, 49 de angajatori au fost verificaţi de inspectorii gălăţeni de muncă, aceştia aplicând 13 amenzi în valoare de 240.000 de lei, fiind identificate 24 de persoane care lucrau la negru. De la începutul anului şi până în prezent, în total, au fost verificaţi 71 de agenţi economici, aplicându-se 15 amenzi cu o valoare totală de 310.000 lei, sancţiuni aplicate pentru nerespectarea legislaţiei muncii. O parte din aceste controale sunt făcute ca urmare a sesizărilor primite de ITM. Potrivit instituţiei, în primele şapte luni ale anului 2016, s-au primit 350 de sesizări (din care 21 pentru munca la negru), iar în urma verificărilor în teren s-au descoperit 4 persoane care lucrau fără forme legale. Spre comparaţie, în primele şapte luni ale acestui an s-au primit în total 472 de sesizări (din care 39 pentru munca la negru), descoperindu-se pe teren 14 persoane care lucrau fără forme legale.
Pentru protejarea angajaţilor, ITM Galaţi a instituit şi posibilitatea ca aceştia să reclame inspectoratului neregulile la care sunt eventual supuşi, reclamaţii pe care le pot face fără a-şi declina identitatea, prin depunerea unei sesizări scrise, într-o cutie poştală amplasată în sediul ITM Galaţi. Totuşi, cei care lucrează la negru nu colaborează, de obicei, cu ITM, iar dacă inspectorii îi găsesc în timpul controalelor la muncă, aceştia fie motivează că sunt rude sau prietenii cu patronii şi că îi ajută voluntar, fie fug de pe şantier, fie îşi schimbă declaraţiile chiar în instanţă, în procesele de contestare a amenzilor aplicate.
În perioada iunie- august, inspectorii de muncă din Galaţi au efectuat o campanie de acţiuni de informare şi conştientizare cu privire la transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată. În cadrul campaniei derulate de ITM Galaţi, au fost informate atât instituţiile publice, cât şi societatea civilă, la care se adaugă 39 de unităţi economice, în special cele care au prevalenţă în folosirea muncii la negru – domenii precum construcţiile, industria textilă, comerţ, panificaţie, agricultură, industria alimentară etc.
Totodată, inspectorii de muncă i-au informat despre munca la negru şi pe studenţii străini din Cipru, Turkmenistan, Ucraina şi Honduras, studenţi înscrişi la Universitatea Dunărea de Jos, dar şi pe cetăţenii străini din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi.


Articole înrudite