Sumele în plată pentru alocaţiile copiilor vor ajunge la sfârşitul anului 2022 la 14 miliarde de lei, în condiţiile în care impactul bugetar al creşterii acestor alocaţii pentru perioada rămasă din acest an este de 500 de milioane de lei, a declarat, miercuri seara, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la sfârşitul şedinţei de Guvern, informează Agerpres.
"Impactul bugetar în estimarea pe care am făcut-o este de 500 de milioane de lei pentru perioada de până la sfârşitul anului. Anul viitor se adaugă sumelor în plată încă 3 miliarde de lei, vorbesc de 2021, iar în 2022 încă 2,8 miliarde de lei. Practic, la sfârşitul anului 2022, vom ajunge la 14 miliarde de lei în plată pentru alocaţiile din România", a spus ministrul.
Violeta Alexandru a precizat că în cursul zilei de joi va discuta cu membrii Consiliului Economic şi Social şi cu cei ai Consiliului Legislativ pentru a obţine avizele necesare care trebuie să însoţească acest proiect de Ordonanţă de Urgenţă.
"Prezentarea de astăzi (din şedinţa de Guvern - n. r.) a fostă făcută în primă lectură, urmând ca în cursul zilei de mâine să mă ocup personal pentru a discuta atât în Consiliul Economic şi Social, cât şi în Consiliul Legislativ, astfel încât vineri să am toate aceste avize gata şi să putem aproba forma finală, în funcţie de ce recomandări vor avea Consiliul Economic şi Consiliul Legislativ, după caz", a precizat ea.
Întrebată dacă a luat în calcul posibilitatea ca acest proiect de OUG să pice în Parlament şi dacă a discutat cu ministrul Finanţelor despre existenţa sumelor necesare la buget pentru majorarea alocaţiilor, şeful de la Muncă a răspuns: ''Eu plec de la premisa că există dorinţă reală şi din partea Executivului şi din partea Parlamentului de a creşte alocaţiile".
"În ceea ce ne priveşte, în temeiul celorlalte iniţiative de care vă pomeneam, şi anume cele două dublări de alocaţii din ultimii ani care au fost făcute de PNL, Guvernul liberal din care fac parte vine practic în linia tuturor iniţiativelor noastre de a creşte alocaţiile. Sunt convinsă că şi Parlamentul are aceeaşi optică, sunt convinsă că vom găsi susţinere în vederea creşterii alocaţiilor, pentru că acestea trebuie crescute, şi sunt convinsă că ne dăm seama, indiferent de unde suntem, unde lucrăm, în Executiv sau în Parlament în acest moment. Eu plec de la premisa că toţi avem aceeaşi înţelegere cu privire la ceea ce poate suporta bugetul în privinţa creşterii alocaţiilor fără să încălcăm cu nimic decizia Curţii Constituţionale şi plec de la această premisă apelând la responsabilitatea tuturor celor care astăzi fac politică şi care sunt conştienţi că, indiferent de declaraţiile şi de promisiunile făcute, ele trebuie să aibă o susţinere bugetară reală în privinţa încasărilor la buget şi ca atare, dacă sunt necesare argumente în faţa parlamentarilor care ar lua în considerare o decizie de respingere le voi oferi atât eu, cât şi ministrul Finanţelor, care a fundamentat această creştere", a adăugat ea.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat miercuri seara că a propus Guvernului un proiect de Ordonanţă referitor la majorarea alocaţiilor pentru copii, prin această propunere alocaţiile urmând să fie dublate, după un calendar ce are anumite etape.
"În şedinţa de Guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape. Prima mărire va fi în septembrie, aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz, dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani", a explicat Violeta Alexandru la finalul şedinţei de Guvern.
Potrivit acesteia, următoarele etape de creştere vor fi câte două pentru 2021, în prima parte a anului, în februarie, aferent lunii ianuarie, tot în procent de 20%, "ca şi cel pe care îl aplicăm acum, în această jumătate de an", respectiv o alta în august, tot de 20%. Creşterea va fi similară şi în 2022, respectiv la începutul anului şi în august, pentru iulie.