Nu vor fi scutiţi la impozitele pe profit şi pe salarii
Noua variantă a proiectului privind măsurile de impulsionare a micilor întreprinzători cuprinde doar şapte tipuri de faciliţi care vor fi acordate debutanţilor, faţă de zece în forma publicată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în luna februarie, cea mai notabilă modificare fiind eliminarea scutirii de la plata impozitului pe profit pe durata în care societatea are calitatea de firmă starter şi în mod excepţional pentru o perioadă de încă doi ani calendaristici, după expirarea acestei perioade.
De asemenea, a fost eliminată prevederea prin care se acorda scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru cinci salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată, pentru un venit impozabil nominal echivalent cu 500 euro. Se va acorda o scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată.
În schimb, în proiect este prevăzută acordarea unui ajutor de stat în cuantum de cel mult 20% din valoarea proiectului pentru implementarea căruia a fost întocmit un plan de afaceri agreat de o entitate finanţatoare (bancă, instituţie financiară nebancară, fond de garantare), dar nu mai mult de 10.000 euro.
"Începând cu anul 2011, prin legea bugetului de stat, se vor aloca, în fiecare an, la dispoziţia Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, fondurile necesare pentru finanţarea programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START. Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START, instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestui Program se va face cu respectarea criteriilor prevăzute de normele comunitare şi de legislaţia naţională pentru ajutorul de minimis", se arată în proiect.
Tinerii antreprenori, cu o vârstă de până la 35 de ani, vor mai beneficia de scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de Registrului Comerţului, vor avea acces prioritar la închirierea spaţiilor pentru desfăşurarea activităţii în cadrul structurilor de sprijinire a afacerilor - incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice şi de software - iar angajaţii şi asociaţii lor vor putea accesa orice formă de instruire, informare şi documentare în domeniul afacerilor, organizată de Ministerul Economiei şi de unităţile din subordinea sau în coordonarea acestuia.
De asemenea, aceştia vor primi consultanţă, generală şi/sau de specialitate, pe baza co-finanţării cheltuielilor aferente, din fonduri proprii şi atrase şi vor putea obţine credite bancare cu perioadă de graţie sau de alte forme de finanţare pe baza accesului la garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat pentru împrumuturile destinate realizării producţiei pentru export şi investiţiilor pentru extinderea şi dezvoltarea propriei activităţi.
O altă modificare se referă la una dintre condiţiile în care se pierde calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant. Astfel, această calitate se pierde la data de 1 a lunii următoare celei în care cifra de afaceri pe anul în curs a microîntreprinderii aparţinând întreprinzătorului debutant a atins echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro, faţă de 200.000 euro în vechea variantă.
Obligaţi să reinvestească integral profitul
În ceea ce priveşte obligaţiile întreprinzătorilor, aceştia trebuie să reinvestească integral profitul realizat în anul fiscal precedent şi totodată, să capitalizeze profitul astfel încât, la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc trei ani de la data înregistrării, capitalul social al societăţii să atingă echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro. În proiectul din februarie capitalul social trebuia să atingă cel puţin 5.000 de euro.
Prevederile sunt incluse într-o ordonanţă privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri, debutanţi în afaceri, iniţial Ministerul promovând Legea privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri, debutanţi în afaceri - firme starter.