"Comisia era atât de secretă încât a fost poreclită «grupul care nu există»", scrie Wall Street Journal, în urma unei investigaţii în timpul căreia au fost intervievate zeci de surse oficiale din Uniunea Europeană. "Conclava", a cărei existenţă nu a fost dezvăluită până acum, nu convenise încă o strategie la sfârşitul anului trecut, când Grecia deja se afla în dificultate şi unii analişti începuseră deja să facă prognoze pesimiste şi să prevestească sfârşitul zonei euro.
În martie 2009, Xavier Musca, oficial al Trezoreriei Franţei, se pregătea să se retragă din funcţia de preşedinte al Comitetului Economic şi Financiar, for influent de tehnocraţi care administrează politica economică a UE. Într-o întâlnire cu succesorul său, austriacul Thomas Wieser, Musca îi preda acestuia portofoliul, explicând detaliile "job-ului". La sfârşitul unei lungi liste de răspunderi şi îndatoriri, Musca a adăugat că, "din întâmplare, există un grup care nu există".
Comisia secretă, coordonată de preşedintele Comitetului Economic şi Financiar, s-a întâlnit constant din noiembrie 2008, pentru a elabora un plan de evitare a unei crize naţionale în zona euro. Printre membrii grupului se regăseau oficiali din Franţa şi Germania, oficiali ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi apropiaţi ai lui Jean-Claude Juncker, premierul luxemburghez care prezidează grupul miniştrilor de finanţe din zona euro. "Comisia se întâlnea în colţurile întunecate ale numeroaselor consilii şi summit-uri UE de la Bruxelles, Luxembourg şi alte capitale, de multe ori la 6 dimineaţa, alteori noaptea târziu. Participanţii nu le spuneau nimic colegilor din guvernele şi instituţiile din care făceau parte, temându-se că scurgerile de informaţii ar declanşa zvonuri şi speculaţii periculoase pe pieţele financiare", scrie WSJ.
Neînţelegerile şi opiniile divergente din interiorul comisiei au declanşat zgomotoasa dezbatere publică din UE care avea să întârzie până în ultimul moment reacţia blocului european la criza datoriilor de stat din zona euro. De altfel, grupul secret nu a ajuns niciodată la un răspuns, la o soluţie agreată de toţi membrii.
Concluziile investigaţiei WSJ arată că divergenţele din interiorul acestei grupări au împins moneda euro până în pragul colapsului. La începutul lunii mai, la numai câteva ore înainte ca Franţa şi Germania să ajungă la un compromis şi să se hotărască să susţină crearea fondului de 750 miliarde euro destinat salvării statelor zonei euro aflate în pericol de default, ministrul francez al Finanţelor şi Economiei, Christine Lagarde, le-a spus membrilor delegaţiei sale că zona euro este în pragul destrămării, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Ruperea zonei euro ar fi avut consecinţe în întreaga lume. Un val de default-uri ale statelor europene ar fi declanşat o nouă criză în sistemul bancar global, cu consecinţe pentru economia globală chiar mai nefaste decât falimentul Lehman Brothers, notează WSJ. Situaţia a fost creată chiar de divergenţele ideologice care continuă să paralizeze încercările zonei euro de a găsi soluţii la defectele structurale ale UE. Divergenţele profunde pe probleme de politică economică dintre statele nordice, stricte şi disciplinate, şi cele sudice, mai relaxate, cu duelul ideologic dintre Germania şi Franţa în prim plan, dar şi disputele dintre instituţiile centrale ale UE şi guvernele naţionale, au blocat practic un răspuns bine sincronizat, timpuriu, la efectele crizei. Liderii UE nu au lăsat deoparte divergenţele decât când s-au văzut în pragul colapsului zonei euro.
În martie 2009, Xavier Musca, oficial al Trezoreriei Franţei, se pregătea să se retragă din funcţia de preşedinte al Comitetului Economic şi Financiar, for influent de tehnocraţi care administrează politica economică a UE. Într-o întâlnire cu succesorul său, austriacul Thomas Wieser, Musca îi preda acestuia portofoliul, explicând detaliile "job-ului". La sfârşitul unei lungi liste de răspunderi şi îndatoriri, Musca a adăugat că, "din întâmplare, există un grup care nu există".
Comisia secretă, coordonată de preşedintele Comitetului Economic şi Financiar, s-a întâlnit constant din noiembrie 2008, pentru a elabora un plan de evitare a unei crize naţionale în zona euro. Printre membrii grupului se regăseau oficiali din Franţa şi Germania, oficiali ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi apropiaţi ai lui Jean-Claude Juncker, premierul luxemburghez care prezidează grupul miniştrilor de finanţe din zona euro. "Comisia se întâlnea în colţurile întunecate ale numeroaselor consilii şi summit-uri UE de la Bruxelles, Luxembourg şi alte capitale, de multe ori la 6 dimineaţa, alteori noaptea târziu. Participanţii nu le spuneau nimic colegilor din guvernele şi instituţiile din care făceau parte, temându-se că scurgerile de informaţii ar declanşa zvonuri şi speculaţii periculoase pe pieţele financiare", scrie WSJ.
Neînţelegerile şi opiniile divergente din interiorul comisiei au declanşat zgomotoasa dezbatere publică din UE care avea să întârzie până în ultimul moment reacţia blocului european la criza datoriilor de stat din zona euro. De altfel, grupul secret nu a ajuns niciodată la un răspuns, la o soluţie agreată de toţi membrii.
Concluziile investigaţiei WSJ arată că divergenţele din interiorul acestei grupări au împins moneda euro până în pragul colapsului. La începutul lunii mai, la numai câteva ore înainte ca Franţa şi Germania să ajungă la un compromis şi să se hotărască să susţină crearea fondului de 750 miliarde euro destinat salvării statelor zonei euro aflate în pericol de default, ministrul francez al Finanţelor şi Economiei, Christine Lagarde, le-a spus membrilor delegaţiei sale că zona euro este în pragul destrămării, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Ruperea zonei euro ar fi avut consecinţe în întreaga lume. Un val de default-uri ale statelor europene ar fi declanşat o nouă criză în sistemul bancar global, cu consecinţe pentru economia globală chiar mai nefaste decât falimentul Lehman Brothers, notează WSJ. Situaţia a fost creată chiar de divergenţele ideologice care continuă să paralizeze încercările zonei euro de a găsi soluţii la defectele structurale ale UE. Divergenţele profunde pe probleme de politică economică dintre statele nordice, stricte şi disciplinate, şi cele sudice, mai relaxate, cu duelul ideologic dintre Germania şi Franţa în prim plan, dar şi disputele dintre instituţiile centrale ale UE şi guvernele naţionale, au blocat practic un răspuns bine sincronizat, timpuriu, la efectele crizei. Liderii UE nu au lăsat deoparte divergenţele decât când s-au văzut în pragul colapsului zonei euro.
