16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Loturi mari de legume şi fructe excomunitare, provenite din Serbia sau Macedonia, intră în ţară
Loturi mari de legume şi fructe excomunitare, provenite din Serbia sau Macedonia, intră în ţară

Loturi mari de legume şi fructe provenite din Serbia sau Macedonia, cum ar fi varza, merele, morcovii, ceapa uscată, pătrunjelul, salata verde se descarcă în România, iar pe facturi nu se înscrie originea produselor, au descoperit inspectorii MADR şi ai Direcţiilor Agricole Judeţene, informează Mediafax. Inspectorii au verificat, conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii, 185 pieţe agroalimentare, 82 depozite en-gros de legume şi fructe, 2.920 operatori economici, din care 1.650 persoane fizice şi 1.270 persoane juridice. Au fost prelevate 28 probe din următoarele specii: mere, cartofi, ardei, castraveţi, roşii, pătrunjel, dovlecei, lămâi, salată verde, ridichi, căpşuni, ciuperci, etc.
Totodată, atestatele de producător cu suspiciuni asupra calităţii de producător sau asupra cantităţilor de legume posibil de obţinut în raport cu suprafeţele cultivate au fost retrase, în vederea verificării de către DAJ-uri la primăriile emitente. Produsele autohtone se deosebesc prin calitate şi prospeţime de loturile de legume şi fructe din import sau comerţ intracomunitar, care prezintă în marea lor majoritate un grad de deshidratare, sunt mai fade, fără caracteristici apreciate de consumatori, multe specii de fructe fiind frecvent protejate contra deshidratării prin ceruire fină. Loturile de legume şi fructe provenite din import sau din comerţ intracomunitar pierd din prospeţime şi fructuozitate, prin transport şi depozitare, de regulă fiind recoltate înainte de maturare pentru a rezista la transport şi depozitare.
Majoritatea legumelor şi fructelor provenite din ţările europene sau din import sunt obţinute prin tehnici de cultură super intensive sau intensive, cu dirijarea în totalitate a factorilor de nutriţie şi de mediu. Legumele şi fructele româneşti produse de persoane fizice sunt, în totalitate, obţinute prin metode tradiţionale, moştenite în gospodăria ţăranului roman, sunt crescute pe sol, fertilizate în principal organic, irigate prin brazdă sau picurare, ceea ce le conferă calităţi organoleptice şi însuşiri culinare apreciate.


Articole înrudite