15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Piaţa auto românească s-a situat pe locul al 17-lea în Uniunea Europeană, după numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din primele nouă luni ale anului. Deşi a scăzut cu 7,8%, segmentul auto a înregistrat în septembrie una dintre cele mai puternice creşteri din Europa.
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a scăzut cu 7,8% în primele nouă luni ale anului, la 57.455 de unităţi, în timp ce, în luna septembrie, indicatorul a crescut cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 8.435 de maşini, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Mediafax. Astfel, piaţa auto românească a avut în septembrie a cincea creştere din UE, însă cele patru pieţe cu cele mai puternice evoluţii, Letonia, Lituania, Estonia şi Bulgaria, au avut înmatriculări de sub 2.000 de autoturisme fiecare în perioada analizată. În Uniunea Europeană, numărul înmatriculărilor de automobile noi a scăzut cu 1,1% în primele nouă luni, la 10,122 milioane de unităţi, dar a crescut cu 0,7% în septembrie, la 1,232 milioane. Germania, cea mai mare piaţa auto europeană, a înregistrat o creştere de 10,8% în primele nouă luni, la 2,4 milioane de maşini noi înmatriculate.
Cota de piaţă a Dacia în UE a scăzut uşor în primele nouă luni, la 1,8%, de la 1,9% în aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce numărul înmatriculărilor de autoturisme noi produse de companie a coborât cu 7%, de la 193.354 la 179.849. În septembrie, înregistrările Dacia în UE au urcat cu 16%, de la 15.431 la 17.901, cota de piaţă a constructorului roman, membru al grupului Renault, crescând de la 1,3% la 1,5%. Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi produse de grupul Renault a scăzut cu 9,2% în primele nouă luni, la de la 1,057 milioane la 960.285 de unităţi, în timp ce, în luna septembrie, concernul francez a înregistrat 108.405 înmatriculări, în urcare cu 1,5% de la 106.736 în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Dintre marile grupuri auto, BMW şi Volkswagen au înregistrat cele mai puternice creşteri în primele nouă luni în UE, de 10,6%, respectiv 7,9%. PSA Peugeot-Citroen a înregistrat o scădere de 7,7%, iar Ford de 4,8%. Fiat a scăzut cu 12%, Toyota a coborât cu 8,9%, iar Daimler (Mercedes-Benz) a înregistrat o creştere de 1,4%.


Articole înrudite