Investiţiile străine directe în România au crescut cu 99 de milioane de euro în noiembrie şi au ajuns la 2,883 miliarde de euro după primele 11 luni din 2015, cu 761 de milioane de euro peste nivelul consemnat în perioada ianuarie - noiembrie 2014, reiese din datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
''Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,883 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 2,973 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea negativă de 90 de milioane de euro (net)'', afirmă BNR.
În primele 11 luni ale anului 2014, investiţiile străine directe au totalizat 2,122 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au însumat 2,364 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat o valoare negativă de 242 de milioane de euro (net).