CFR SA are în program pentru anul în curs modernizarea din surse proprii a unui număr de 71 de treceri la nivel cu calea ferată pentru care a prevăzut 22,771 milioane de lei, iar în 2018 intenţionează să mai aloce încă 40 de milioane de lei pentru lucrări similare, a declarat, recent directorul de Exploatare al companiei, Viorel Scurtu, la audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor.
"Pentru acest an, CFR SA şi-a propus două tipuri de programe. Având în vedere că beneficiem de mai multe tipuri de finanţări pe programul de investiţii finanţate din surse proprii ale companiei, ne-am propus modernizarea unui număr de 71 de treceri la nivel pentru acest an, alocând din bugetul propriu o sumă de 22,771 milioane lei. În continuarea acestui program pe care l-am conceput pe programul de investiţii surse proprii, evaluăm că pentru anul 2018, dacă bugetul va fi aşa cum îl previzionăm, să alocăm încă 40 de milioane de lei pe modernizări de treceri la nivel. Modernizările pe care ni le propunem ţin atât de modernizarea părţii carosabile prin elemente care să îmbunătăţească circulaţia rutieră, cât şi prin elemente de siguranţă care să existe la intersecţia de trafic feroviar cu rutier", a precizat Scurtu.
Răspunzând unor comentarii ale unor deputaţi care au fost de părere că suma de circa 80.000 de euro alocată pentru modernizarea unei treceri la nivel este mult prea mare, reprezentantul companiei care administrează infrastructura feroviară a admis că aceste costuri se apropie de 100.000 de euro şi a dat asigurări că "nu se îmbogăţeşte nimeni exagerat'' dintre cei care execută lucrările, iar CFR SA nu risipeşte banii.
"În ceea ce priveşte modernizarea trecerilor la nivel, preţul mediu este de aproape 100.000 de euro pentru modernizarea unei treceri la nivel. Această modernizare include modernizarea suprafeţei rutiere cu dale, modernizarea instalaţiilor care înseamnă câteodată alimentarea, aducerea curentului de la diferite distanţe, instalaţii de siguranţă, bariere etc. Din experienţă, nu se îmbogăţeşte nimeni exagerat dintre cei care execută aceste treceri la nivel, iar noi nu risipim banii. La acest moment, modul de achiziţie în această companie se face legal şi cu responsabilitate", a susţinut oficialul, în faţa deputaţilor.
Cu ajutorul fondurilor europene, CFR SA derulează un program de modernizare a trecerilor la nivel cu calea ferată din fonduri europene, aici fiind prevăzută modernizarea unui număr de 150 de treceri la nivel echipate cu indicatoare rutiere
"Pe lângă programul de investiţii surse proprii, pentru acest an CFR SA a început derularea unui program de modernizare a trecerilor la nivel din fonduri europene, propunând pentru modernizare 150 de treceri la nivel echipate cu indicatoare rutiere. Pe acest subiect suntem un pic întârziaţi pentru că pe Programul POS-T 2007 — 2013 am avut un element de program de siguranţă, cum îl numim noi, prin care am promovat modernizarea a 112 treceri la nivel cu calea ferată şi din păcate procedura de achiziţie încă este contestată la Curtea de Apel, iar până la emiterea deciziei finale ne aflăm în imposibilitatea de a decide ce facem cu ele", a adăugat Viorel Scurtu.
Potrivit acestuia, în prezent, pe reţeaua feroviară din România există 5.080 de treceri la nivel, dintre care 3.493 de treceri la nivel sunt dotate doar cu indicatoare rutiere.
"Sunt 5.080 de treceri la nivel cu calea ferată total, din care 3.493 sunt treceri la nivel doar cu indicatoare rutiere, iar 1.587 sunt treceri la nivel cu protecţie activă cum le spunem noi, care includ treceri la nivel cu barieră mecanică păzită, treceri la nivel cu barieră cu semnalizare luminoasă acustică. Treceri la nivel cu sistem manual de protecţie, deci cu bariere păzite, sunt 469, treceri la nivel cu sistem de protecţie cu avertizare sonoră sau barieră automată sau mecanică, deci chiar dacă au semnalizare sonoră au şi personal, sunt 35, pentru diferite situaţii pe care le impune siguranţa circulaţiei. Sisteme de barieră automate cu avertizare şi cumpene sunt 182 şi bariere protejate cu sisteme automate de avertizare numai cu lumini şi semnalizare acustică sunt 889", a detaliat Scurtu.
Reprezentanţii CFR SA au fost audiaţi, recent în Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor, în care s-a analizat situaţia actuală a companiei.
Atragerea de fonduri europene o prioritate pentru CFR, în perioada următoare
CFR SA a depus la Comisia Europeană (CE) cereri de rambursare pentru proiectele fazate în valoare de 841,501 milioane de euro, din care cert se vor primi în acest an 337,136 milioane de euro, iar în luna noiembrie şi pe parcursul anului viitor şi-a propus să trimită aplicaţii pentru proiecte de peste 2,373 miliarde de euro, a declarat recent, directorul de Exploatare al companiei, Viorel Scurtu, la audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor.
"La acest moment, CFR SA are aplicaţii pentru finanţarea proiectelor fazate prin care se returnează de la Comisia Europeană, deci se face absorbţie pentru 841,501 milioane de euro, din care sunt cert rambursate în acest an 337,136 de milioane euro. În acelaşi timp, avem aplicaţii care sunt depuse începând din luna mai, iunie, pe care au şi venit bani, iar în continuare, până la data de 30 august şi până la finele anului, CFR îşi propune să trimită la Comisie aplicaţii — în mod deosebit în luna noiembrie şi în anul 2018 — aplicaţii de rambursare de fonduri europene în valoare de peste 2,373 miliarde de euro", a spus Scurtu.
Reprezentantul CFR SA a precizat că rambursarea presupune depunerea aplicaţiilor, care înseamnă cereri de rambursare însoţite de documentele justificative, analiza efectuată de Comisia Europeană şi aprobarea rambursării.
"Modul de finanţare a lucrărilor de modernizare este în felul următor: încheiem contracte, statul român, prin Ministerul de Finanţe, finanţează de la bugetul statului lucrările, plătim facturile, depunem aplicaţiile prin MFP către Ministerul Fondurilor Europene prin Organismul Intermediar de la Ministerul Transporturilor, se trimit la Comisie, se aprobă şi banii vin înapoi statului român. Nu vin la CFR. Eu v-am precizat că aplicaţiile sunt depuse — 850 de milioane de euro — sunt acceptate şi returnate 337 de milioane — iar pentru restul urmează analiza şi urmează returnarea. Există şi o situaţie cu aplicaţiile depuse pentru a fi analizate fondurile de returnat în următorii ani — 2018 până la finele programului. Aplicaţii înseamnă cereri de rambursare, însoţite de documente justificative — facturi, certificate de plată, situaţii de lucrări", a explicat Viorel Scurtu.
Reprezentanţii CFR SA au fost audiaţi,recent , în Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor, în care s-a analizat situaţia actuală a CFR Infrastructură.