Introducerea plafonului de 150.000 de euro în Legea privind darea în plată rezolvă un singur aspect solicitat în cererea de reexaminare a Preşedinţiei, dar mai sunt multe altele care rămân nerezolvate, susţine preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.
"Aceasta a fost propunerea Băncii Naţionale a României. Cred că reprezintă o foarte mică parte în încercarea de a dovedi aplecarea pe cererea de reexminare a Preşedinţiei, acolo unde se solicită criterii obiective. Doar că, deocamdată, putem spune că foarte multe alte observaţii nu au fost luate în considerare, dar acesta este unul punctele care dovedesc că, până la urmă, din cererea de reexaminare a preşedintelui, s-a acordat atenţie unuia dintre subiecte, deocamdată", a explicat, miercuri, Dănescu, în cadrul unei conferinţe de specialitate.
Întrebat dacă, totuşi, băncile sunt dispuse să accepte legea în urma introducerii acestui plafon, Dănescu a spus că nu se poate răspunde punctual la această întrebare, pentru că sunt mai mulţi factori de care trebuie să se ţină cont.
"Un singur aspect nu rezolvă problema întregului. Noi trebuie să privim în ansamblu. Sunt mai multe propuneri care funcţionează împreună. Dacă vorbim de plafonul de 150.000 de euro, el funcţionează împreună cu celelalte criterii: venituri, casă, dacă este singura locuinţă sau nu, dacă locuieşte în acea casă sau nu...şi aşa mai departe. De aceea, cred că întrebarea ar fi fost mai uşor de pus, dacă mai multe criterii ar fi fost luate în calcul de Parlament. Dar, introducerea acestui plafon, evident este o încercare de a impune câteva condiţii obiective pentru a determina acea clasă de debitori care sunt în dificultăţi financiare", a subliniat Dănescu.
Senatorii au adoptat, luni, în unanimitate, proiectul Legii privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul ''Prima casă'' sa fie inclus în acest act normativ.
Senatorii au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ''Prima casă'' şi au introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanţei dintr-un contract de credit prin dare în plată, valoarea contractului de credit, la momentul acordării, nu trebuie să depăşească 150.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb al BNR în ziua încheierii contractului, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţă.
În timpul dezbaterilor, reprezentantul ministerului Finanţelor, secretarul de stat Enache Jiru, a spus că MF susţine punctul de vedere al BNR, arătând că aplicarea actului normativ asupra programului ''Prima casă'' ar duce la blocarea acestuia. (