Jumătate dintre români (50%) şi-au achiziţionat o locuinţă prin intermediul internetului, iar 55% dintre cumpărători au căutat o proprietate împreună cu partenerul de viaţă, relevă un studiu realizat în ţările din Europa de către RE/MAX Europe, lider mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment.
În funcţie de criteriile de selecţie, pentru cea mai mare parte a europenilor costul locuinţei este cel mai important aspect atunci când vine vorba de achiziţia unei case. Pe locul al doilea se află locaţia, suprafaţa şi alte costuri ce le implică noua casă. De asemenea, un rol important îl are gradul de eficienţă energetică şi anul de construcţie.
În plus, atunci când vizitează pentru prima dacă o locuinţă aflată pe lista de achiziţie, europenii se uită, în primul rând, la dotările din baie, analizează atent ce reparaţii sunt necesare. Nu în ultimul rând, un aspect esenţial în alegerea casei îl joacă împrejurimile, în acest context pentru aproape 20% dintre cumpărători apropierea de un loc de joacă pentru copii fiind crucială, iar pentru circa 19%, apropierea de o grădiniţă sau o şcoală. Din topul locurilor ce nu trebuie să lipsească din zonă sunt centrele comerciale, restaurantele şi bisericile.
Mai mult, tinerii şi femeile ar dori, în mod special, să aibă o locuinţă în apropierea mall-urilor, în timp ce persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani ar prefera să aibă în apropiere o grădiniţă sau o şcoală.
Potrivit analizei de specialitate, 81% dintre europeni găsesc locuinţa visată în urma unei căutări realizate online şi, de cele mai multe ori, împreună cu partenerul de viaţă. De asemenea, la nivel european, 67% dintre cei care se află în căutarea unei case încep prin a căuta pe site-urile specializate în anunţuri imobiliare, iar 44% din totalul respondenţilor întreabă prietenii şi familia dacă ştiu de proprietăţi scoase la vânzare.
Puţin peste o treime (35%) încep să caute o casă apelând la ziarele specializate în anunţuri. În ceea ce priveşte metodele prin care cei aflaţi în căutarea unei case chiar găsesc cea mai bună variantă, studiul RE/MAX Europe arată că, în cele mai multe cazuri, şansele mari de reuşită (76%) le au cei care au încep căutarea online.
Raportat la piaţa din România, peste 50% dintre cumpărătorii unei locuinţe au ajuns la casa dorită prin intermediul căutărilor pe internet.
Analiza RE/MAX arată, totodată, că, pentru 60%, fotografiile cu proprietatea pe care o trec pe lista de vizionări sunt extrem de importante şi pot face diferenţa.
Conform cercetării, la nivel european, 40% dintre persoanele care caută o proprietate o fac împreună cu partenerul, iar 25% singuri. Cel mai mare procent, în acest sens, este în Spania, unde 60% din cei care doresc o casă sunt cuplu. Pe locul al doilea este România, unde procentul este de 55%, iar în Franţa este de 31%. La polul opus se află Turcia, unde doar 14% dintre cei care cumpără o casă sunt într-un cuplu.
Pe de altă parte, 76% dintre cei care caută o casă au avut, până la acel moment, o proprietate sau măcar o locuinţă închiriată.
RE/MAX Europa a realizat acest studiu pe un eşantion reprezentativ de 8.000 de respondenţi din 16 ţări europene, printre care: Austria, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Elveţia, Turcia şi Olanda.
RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are în prezent peste 100.000 de agenţi afiliaţi în birouri aflate în circa 100 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 33 de ţări, cu peste 1.600 birouri şi 15.000 de agenţi.