27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Întreruperea plăţilor prin Programul Operaţional de Pescuit (POP) ar putea fi ridicată cel târziu în luna februarie în condiţiile în care, în prezent, autorităţile aşteaptă ultimul raport în acest sens de la Comisia Europeană, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"Pe Programul Operaţional de Pescuit (POP) cred că există premise importante să ridicăm această întrerupere de plăţi din partea Comisiei Europene. Aşteptăm în luna ianuarie, cel târziu în februarie, ultimul raport întocmit în urma vizitei auditorilor de la Bruxelles, dar şi a misiunii autorităţii de audit din România, care a fost mult mai bună decât precedentele. În perioada de întrerupere trebuia să remediem problemele constatate de auditori pentru că altfel riscam să intrăm în faza de suspendare. Eu cred că am depăşit acest moment", a spus Constantin.
Acesta a precizat că beneficiarii fondurilor europene pentru pescuit nu au fost afectaţi de această întrerupere, pentru că plăţile au fost efectuate din bugetul naţional, România nereuşind să-şi recupereze banii de la Bruxelles.
"Avem deja plăţi din bugetul naţional de peste 60 de milioane de euro pe acest program, ceea ce reprezintă o sumă importantă pe care România nu a recuperat-o de la Bruxelles. Programul însă poate fi derulat în continuare", a subliniat şeful MADR.
Potrivit sursei citate, specialiştii MADR lucrează la viitorul POP 2014-2020, program care va fi finalizat în 2013."Am început să lucrăm la POP 2014-2020, pe care sperăm să-l definitivăm până la finele lui 2013. Sper să obţinem o sumă mai mare în negocieri decât pe actualul program", a adăugat Daniel Constantin.
Guvernul a aprobat, la începutul lunii ianuarie, trecerea activităţii de pescuit şi acvacultură de la MADR la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, împreună cu personalul şi bunurile Agenţiei de Pescuit şi Acvacultură, însă Autoritatea de Management pentru POP a rămas în continuare la MADR.
"Activitatea ANPA şi elaborarea de politici în domeniul pescuitului merg la Ministerul Mediului, dar programul POP rămâne la MADR pentru că este o chestiune de acreditare şi funcţionare. AM-POP este organizată ca şi direcţie generală în cadrul MADR", a arătat ministrul Agriculturii.
Plăţile prin Programul Operaţional pentru Pescuit au fost întrerupte din 13 ianuarie 2012, din cauza unor erori şi nereguli în procesul de selecţie a proiectelor depuse, dar şi a unor deficienţe în separarea funcţiilor şi atribuţiilor din cadrul Autorităţii de Management.
România beneficiază, până în 2013, de peste 307,618 milioane euro prin POP pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării, din care 230,714 milioane euro reprezintă asistenţa UE prin Fondul European pentru Pescuit, iar diferenţa este asigurată din bugetul naţional.


Articole înrudite