27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în noiembrie 2012, de 1.575 lei, în creştere cu 5,6% faţă de luna corespunzătoare din 2011, cele mai mari valori înregistrându-se în transporturi aeriene, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, se arată în datele statistice, publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, în noiembrie 2012, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,6% faţă de acelaşi interval din 2011, când valoarea era de 1.491 lei. Indicele câştigului salarial real, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a fost de 101%.
În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal brut, în penultima lună din 2012, acesta a fost de 2.173 lei, cu 1,6% mai mare decât în luna octombrie. De asemenea, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.575 lei, în creştere faţă de luna octombrie 2012, cu 23 lei (1,5%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în transporturi aeriene (4.140 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (846 lei).
Indicele câştigului salarial real, pentru luna noiembrie 2012, faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,5%.
Datele INS arată că, în noiembrie anul trecut, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat uşoare creşteri faţă de luna octombrie ca urmare a acordării de prime (inclusiv premii ocazionale), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă) sau a realizării de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în: activităţi auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii (21,6%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite) - între 7% şi 9%, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, transporturi aeriene, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice - între 4% şi 7%
Pe de altă parte, scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au consemnat, în noiembrie, în extracţia cărbunelui superior şi inferior (16,5%), în industria metalurgică (8,5%) şi în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tranzacţii imobiliare (între 2,5% şi 4%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna octombrie în: învăţământ (2,5%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, sănătate şi asistenţă socială (1%) ca urmare a plăţii drepturilor salariale restante din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat cu dificultăţi financiare în lunile precedente şi administraţie publică (0,5%) ca urmare a încetării contractelor pe durată determinată a personalului cu câştiguri salariale mai mici.
Datele lunare privind câştigul salarial şi efectivul de salariaţi sunt obţinute printr-o cercetare statistică selectivă. Pentru dimensionarea eşantionului s-a luat în considerare obţinerea unor estimaţii ale principalelor caracteristici cercetate, care să fie afectate de erori în limita a +/-3% şi garantate cu o probabilitate de 95%.
Începând cu luna ianuarie 2012, eşantionul cuprinde 22.000 unităţi economico-sociale, unităţile din sectorul bugetar fiind cuprinse exhaustiv în cercetare, excepţie făcând circa 770 de unităţi ale administraţiei publice locale pentru care datele la nivelul consiliilor locale comunale se culeg pe bază de eşantion reprezentativ la nivel de judeţ.
Pentru sectorul economic, au fost incluse în cercetare unităţile cu patru salariaţi şi peste, care reprezintă 90,59% din numărul total al salariaţilor din acest sector.


Articole înrudite