16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În 2017, s-au vândut biciclete în valoare de 60 de milioane de euro
În 2017, s-au vândut biciclete în valoare de 60 de milioane de euro

Primăvară ne îndeamnă să petrecem timpul în aer liber. Una dintre cele mai îndrăgite activităţi în aer liber, de care se bucură atât adulţii cât şi cei mici, este mersul pe bicicletă, un mijloc de transport benefic pentru fiecare dintre noi.
Acest trend a început să prindă tot mai mult contur şi în România, nu doar în sens de agrement, ci în sensul unui mijloc folosit pentru deplasarea la muncă sau înspre alte locaţii în detrimentul maşinii, comportament care ne duce tot mai aproape de ţările Occidentale. În acest context, BeKid.ro a realizat o analiză cu privire la piaţa autohtonă de biciclete, care a ajuns, în 2017, la o cifră de vânzări de-a dreptul impresionantă: 60 milioane de euro.
“După ce am analizat comenzile de biciclete de copii şi de adulţi din ultimii ani de pe magazinul online pe care îl deţin, am observat că în România se cheltuieşte în medie pentru o bicicletă de copii, în jur de 500 de lei (preţ cu TVA inclus), iar pentru o bicicletă pentru adulţi 800 lei. Aceste valori ne poziţionează pe antepenultimul loc din Europa; prin comparaţie, un neamţ cheltuieşte de 5-6 ori mai mult pentru biciclete”, declară Iulian Ghişoiu, general manager al magazinului online specializat în vânzarea de produse şi biciclete pentru copii.

România, pe locul 6 în Europa privind producţia de biciclete

În acelaşi timp, specialistul în e-commerce afirmă că, în Europa, se vând anual 20 de milioane de biciclete dintre care 13 milioane sunt produse în Europa. În acelaşi timp, în România se produc anual 900.000 de biciclete, situându-ne pe locul 6 pe continent la producţia de biciclete, conform unui studiu realizat de Confederaţia Europeană a Industriei de Biciclete. Referitor la producţia de accesorii pentru biciclete, România este clasată pe locul 2 în Europa, cu un country share de 17%. Dacă la capitolul producţie România se află printre fruntaşii Europei, în materie de vânzari anuale în ţara noastră se vând de 10 ori mai puţine biciclete decât în Germania, respectiv 400.000 de biciclete, cifră care reprezintă doar 2% din totalul de biciclete vândute la nivel european.
“Bicicleta este cea mai ieftină modalitate de transport, pentru care nu plătim taxe, nu există costuri de parcare, nu avem nevoie de permis pentru a o conduce, iar taxele de service sunt foarte reduse. Mersul cu bicicletă este cea mai sănătoasă, relaxantă şi accesibilă metodă de deplasare. Bicicletă este foarte simplu de manevrat, este rapidă, silenţioasă, economa şi nu în ultimul rând, este un mijloc de transport eco. Autorităţile ar putea ajuta la creşterea gradului de sănătate în rândul populaţiei prin investiţiile în piste pentru biciclete. Vânzările de biciclete ar creşte foarte mult, însă din păcate din cauza infrastructurii precare sunt descurajate persoanele care ar fi dornice să adopte acest stil de viaţă sănătos”, explică Iulian Ghisoiu.


Articole înrudite