Investiţiile private în exploatările miniere sunt văzute ca o modalitate de dezvoltare economică, iar modelul Finlandei este foarte relevant pentru ce se întâmplă în UE. Pe de altă parte, în al doisprezecelea ceas, Grecia îşi revizuieşte atitudinea faţă de industrie şi se apucă din nou de minerit, ca singura soluţie de a scăpa de colaps.
Majoritatea proiectelor miniere din economiile dezvoltate ale lumii sunt investiţii private, iar această caracteristică are la bază câteva motive bine întemeiate. În primul rând, în economiile de piaţă, statul îşi păstrează un rol de reglementare, şi nu de actor principal. În al doilea rând, o investiţie într-un proiect minier presupune un element incontrolabil - evoluţia pe termen lung a preţurilor pentru materiile prime. Astfel, un investitor privat îşi poate permite să-şi rişte banii, în timp ce statul nu-şi permite să rişte banii contribuabililor. În cazul unor proiecte de amploare, apare şi problema lipsei de lichidităţi, astfel încât statul nu poate investi într-o exploatare chiar dacă ar dori acest lucru. În general, aceste proiecte sunt considerate parteneriate de tip publicprivat, pentru că resursa aparţine statului, care încasează redevenţe. De asemenea, statele se concentrează pe modalităţile în care ar putea să fructifice la maximum acest parteneriat, prin obţinerea de beneficii în infrastructură, cercetare, educaţie, ocuparea forţei de muncă, patrimoniu sau îmbunătăţirea balanţei comerciale.
Finlanda - mediu şi industrie, mână în mână
Finlanda, una dintre cele mai competitive economii ale UE, are un sector minier foarte dezvoltat. Modelul finlandez de dezvoltare a acestei industrii se bazează pe eficienţa economică şi pe protecţia mediului. În afară de potenţialul de exploatare, Finlanda mai are ca avantaje disponibilitatea datelor geologice, o infrastructură bună, forţă de muncă pregătită, un grad redus de risc social şi politic, legislaţie stabilă, sprijin guvernamental pentru industria minieră şi o atitudine pozitivă a localnicilor faţă de minerit. Pentru câteva dintre aceste elemente, acţiunea statului este obligatorie, fiind parte a angajamentului pentru atragerea investitorilor privaţi într-un parteneriat. În septembrie 2008, odată cu primele semne ale recesiunii din Europa, guvernul finlandez a luat decizia de a sprijini industria minieră, prin ajutoare directe. Condiţiile sunt ca proiectul să aibă o amploare şi o durată care să genereze un impact semnificativ asupra economiei la nivel regional şi naţional. Concret, statul finlandez poate acorda ajutor prin finanţarea totală sau parţială a unor elemente de infrastructură necesare pentru noile exploatări - reţele electrice, apă, canalizare, căi ferate, şosele sau porturi - sau prin formarea sau specializarea personalului în instituţii publice.
Grecia vede scăparea în minerit aurifer
Mai nou, Grecia - cu mare întârziere - pare să fi descoperit importanţa mineritului pentru foarte necesara stabilitate economică, fiind pe cale să devină unul dintre cei mai mari producători de aur din Europa. Guvernul a acordat European Goldfields autorizaţia finală pentru a construi două mine de aur de dimensiuni mari în nordul Greciei, iar compania a obţinut o finanţare totală de 750 de milioane de dolari de pe piaţa internaţională. Compania depusese cererea de autorizare în 2006, iar amânările au fost puse pe seama incertitudinilor politice şi economice prin care a trecut Grecia. În schimb, acordul de mediu pentru cele două mine a fost dat în mai puţin de un an, documentaţia fiind depusă în august 2010, când Grecia era deja în atenţia pieţelor internaţionale din cauza datoriei nesustenabile. European Goldfields va investi în total 1,3 miliarde de euro în perioada de exploatare a celor două mine, Olympias şi Skouries, iar activitatea economică generată va oferi noi surse de impozite pentru bugetul Greciei. În treacăt fie spus, spre comparaţie, mult disputatul proiect de la Roşia Montană încearcă din 2004 să obţină avizele pentru începerea unei exploatări de aur care ar transforma România în cel mai mare producător european.
Martyn Konig, preşedintele executiv al European Goldfields, a afirmat recent că Giorgios Papaconstantinou, actualul ministru al mediului din Grecia, a avut un rol major în eliberarea avizului final pentru cele două mine. „Noul ministru înţelege acest domeniu atât din punctul de vedere al creşterii economice şi al creării de locuri de muncă, cât şi din punctul de vedere al mediului”, a declarat Konig, citat de „Financial Times”. European Goldfields se aşteaptă să extragă 350.000 de uncii de aur din 2015, când se va lucra la capacitate maximă. Perioada de exploatare estimată este de 25 de ani.
