16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gazele se scumpesc la 1 iulie
Gazele se scumpesc la 1 iulie

Populaţia şi micii consumatori vor plăti de la 1 iulie cu 2,5% mai mult pentru gazele consumate, iar factura companiilor va urca cu 1,5%, pentru că au crescut importurile de gaze din Rusia, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Nicule Havrileţ, citat de Mediafax. El a arătat că importul mai mare pentru luna iulie creşte ponderea gazelor aduse din Rusia în coşul de consum, astfel că preţul final va fi majorat cu 1,5% la firme şi cu 2,5% la populaţie.
Creşterea preţului pentru populaţie este sub nivelul de 3% prevăzut în programul de liberalizare a pieţei, a menţionat şeful ANRE.
Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional să renunţe treptat la preţurile reglementate la electricitate şi gaze. Populaţia beneficiază de o perioadă mai lungă de aplicare a liberalizării preţurilor gazelor naturale, respectiv până în 2018, termen care ar putea fi însă prelungit cu un an. Pentru consumatorii noncasnici de gaze, dereglementarea ar urma să se încheie în 1 octombrie 2014.
În opinia ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, exprimată în luna mai, pentru companii creşterea suplimentară a preţului gazelor nu mai este necesară, deoarece tarifele au fost aliniate deja cu cele din ţările din regiune.


Articole înrudite