Ministerul Finanţelor Publice (MFP) prelungeşte de la 15 martie până la data de 31 iulie termenul până la care poate fi depusă Declaraţia Unică, precum şi plăţile aferente, arată un proiect de act normativ publicat recent spre dezbatere publică, informează Mediafax. Mai exact, termenul pentru depunerea "Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice" şi pentru formularul 230 "Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii" este prorogat de la 15 martie la data de 31 iulie, inclusiv, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă (OUG), care schimbă Codul fiscal.
"În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situaţiile reglementate de Codul fiscal, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv. În anul 2019, termenul de 31 martie inclusiv prevăzut la art. 151 alin. (24) din Codul fiscal, se prorogă până la data de 15 august 2019 inclusiv. În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut la art. 133 alin. (15) lit. a) din Codul fiscal pentru acordarea bonificaţiei, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv", mai arată proiectul de OUG. Finanţele apreciază că propunerea de prorogare a acestor termene "reduce riscul de neconformare de către contribuabilii care au obligaţii declarative şi de plată a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii", evită "riscul neconformării" şi asigură, "în acelaşi timp, o perioadă mai mare pentru îndeplinirea obligaţiilor, protejându-se astfel buna-credinţă a contribuabililor", subliniază Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.