15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan îl contrazice pe preşedintele Traian Băsescu. Fostul premier susţine că bugetul ar avea bani pentru indexarea pensiilor în raport cu inflaţia, dar că aceste fonduri sunt transferate spre investiţii, în urma unei decizii politice. Theodor Stolojan a declarat, într-un interviu acordat ziarului Ring, că, în calitate de fost ministru al finanţelor, ştie că atunci "când faci un buget şi există o cerinţă de finanţare şi spui că nu ai bani, înseamnă că nu este o prioritate pentru tine".
"Pentru că bugetul are bani. Că vrem să îi dăm la investiţii, e o decizie politică, una care priveşte viitorul acestei ţări, dar eu, când mă apuc să fac bugetul, ştiu că am încasări şi cheltuieli. Am obligaţii faţă de profesori, faţă de spitale, faţă de pensionari, faţă de investiţiile publice. Sigur, preşedintele a arătat o realitate: nu avem bani, pentru că vrem să îi alocăm pentru investiţii, că asta înseamnă dezvoltare, creştere economică, şi facem bani şi pentru consum, pentru pensii, pentru salarii în sectorul bugetar. Dar, din punct de vedere pur economic, când spui că nu ai bani la un buget public pentru ceva, înseamnă că acel ceva nu este o prioritate printre obiectivele pe care ţi-ai propus să le finanţezi din bugetul respectiv. Altfel aş putea foarte bine să tai investiţiile şi să cresc pensiile sau salariile, dar asta înseamnă să punem o piedică serioasă speranţelor de dezvoltare pentru România", a spus Stolojan.
Întrebat dacă împărtăşeşte opinia exprimată de şeful statului cu privire la îngheţarea pensiilor şi salariilor, Stolojan a spus că "România are nevoie şi de una şi de alta, şi de investiţii şi de consum".


Articole înrudite