Economia va fi marcată de o scădere a consumului, în 2012, pe fondul stagnării veniturilor, soluţia redresării fiind un management competitiv în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene şi a alocărilor bugetare, a declarat secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan.
"În 2012, lucrurile vor sta mai râu în ceea ce priveşte consumul, din cauza stagnării veniturilor, ca să nu spunem din cauza reducerii lor. De asemenea, creditarea este un factor care descurajează consumul. Ca soluţie, rămân investiţiile. Sunt multe resurse care pot fi utilizate, cum sunt fondurile europene, dar şi alocările de la buget. Resurse sunt, dar depinde de management, de cum vor utiliza fondurile şi cei din plan local. Guvernul trebuie să fie mai ferm în ceea ce priveşte administrarea bugetelor de către administraţiile locale', a afirmat Pârvan.
Secretarul general al AOAR a precizat că mediul de afaceri este pregătit să se confrunte cu dificultăţile economice din 2012.
"Mediul de afaceri este conştient de ameninţările din plan economic, inclusiv cele care ţin de creditare, ce nu va evolua în condiţii prea bune. Însă, prin ajustările din 2009, companiile vor face faţă, unul dintre sectoarele cu cele mai mari şanse de dezvoltare fiind cel al industriei prelucrătoare, unde există o situaţie favorabilă în comenzi. În anumite sectoare, lucrurile nu stau chiar rău', a spus acesta.
În ceea ce priveşte evoluţia cursului de schimb, reprezentantul AOAR a estimat că acesta se va menţine la nivelul de 4,3 lei pentru un euro, în condiţiile în care evoluţia economică va fi favorabilă.
"Banca Naţională a României are poziţii vizavi de cursul de schimb ce nu sunt uşor de înţeles pentru mediul de afaceri. Se urmăreşte susţinerea sistemului financiar-bancar, este normal. Dar faţă de alte state, nu este sprijinită producţia, economia reală. Cursul va rămâne în limită dacă vom produce şi vom avea ce vinde. Dacă nu, vom importa. Cursul va rămâne undeva la 4,3, dacă economia va merge bine. Dacă economia va scârţâi, va aluneca şi cursul", a concluzionat Pârvan.