27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Economia României a crescut anul trecut în termeni reali cu 0,7% faţă de anul 2011, iar Produsul Intern Brut a fost estimat la 587,499 miliarde lei preţuri curente, potrivit datelor provizorii (2) publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
La primele date provizorii, din 6 martie 2013, INS anunţa o creştere, în termeni reali, cu 0,3% faţă de anul 2011.
Potrivit INS, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul IV 2012 a fost de 172,107 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 1,1% faţă de trimestrul IV 2011.
Comparativ cu prima variantă provizorie publicată de INS, dinamica PIB în anul 2012 faţă de anul 2011 s-a majorat cu 0,4 puncte procentuale, de la 100,3% la 100,7%, în special pe seama îmbunătăţirii semnificative a contribuţiei la creşterea PIB a industriei şi a comerţului cu ridicata şi cu amănuntul.
Astfel, industria a înregistrat de la o diminuare de -0,6% în varianta provizorie (1), o creştere până la -0,3% în varianta provizorie (2), ca urmare a modificării volumului de activitate cu 1,1 puncte procentuale (de la 97,9% la 99,0%). În comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, s-a înregistrat de la o stagnare 0,0%, o creştere uşoară de 0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu 1,2 puncte procentuale (de la 100,3% la 101,5%).
"Valoarea adăugată brută totală, care în varianta provizorie (1) a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,2%), în varianta provizorie (2) a contribuit cu 0,4% la creşterea PIB în timp ce impozitele nete pe produs şi-au redus contribuţia cu 0,2 puncte procentuale" se arată în comunicatul INS.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat cheltuiala pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, de la 0,4% la 0,6%, ca urmare a modificării volumului său cu 0,4 puncte procentuale (de la 100,6% la 101,0%) şi formarea brută de capital fix, de la 1,0% la 1,3%, ca urmare a modificării volumului său cu 0,9 puncte procentuale (de la 104,0% la 104,9%).
Exportul net de bunuri şi servicii şi-a majorat contribuţia negativă la creşterea PIB cu 0,1 puncte procentuale.
Potrivit explicaţiilor furnizate de INS, revizuirea PIB estimat pentru anul 2012 a avut la bază informaţiile suplimentare, referitoare la trimestrul IV 2012, care au devenit disponibile ulterior publicării datelor provizorii (1), iar un impact semnificativ l-a avut modificarea datelor referitoare la sectorul „Administraţii publice”.
De asemenea, revizuirea PIB a mai avut la bază seriile de indici valorici, de volum şi de preţ recalculate ca urmare a schimbării, începând cu luna ianuarie 2013, a anului de bază utilizat la calculul acestor indici (din 2005 în 2010).
Schimbarea anului de bază a determinat recalcularea şi revizuirea corespunzătoare a seriilor de date publicate anterior şi a presupus rescalarea indicilor la un nou an de referinţă precum şi recalcularea indicilor cu noul sistem de ponderare, începând cu ianuarie 2010 şi până în prezent. Utilizarea acestor serii de date recalculate a determinat modificarea PIB estimat pentru toate trimestrele anului 2012.

Articole înrudite