27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Alocarea unui număr de certificate verzi va fi amânată de la 1 iulie 2013, timp de trei ani
Alocarea unui număr de certificate verzi va fi amânată de la 1 iulie 2013, timp de trei ani
Alocarea unui număr de certificate verzi va fi amânată timp de trei ani, începând cu data de 1 iulie 2013, iar pierderile suferite de către producători vor putea fi recuperate de către aceştia de la 1 ianuarie 2017, a declarat, marţi, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.
„Am avut discuţii cu mulţi miniştri din ţările vecine şi cu comisarul european pe tema energiei verzi. Trebuie să găsim un optim, un echilibru care să ne permită să mergem mai departe, în sensul că preţul produselor fabricate în România să fie competitive pe pieţele internaţionale. Altfel, riscăm ca situaţia să devină dramatică. Pornind de la aceste considerente, sigur că şi noi ne-am mai evaluat punctele de vedere şi am încercat să devenim mai elastici în domeniul energiei. Ca modificări esenţiale pe care le preconizăm este amânarea temporară de la iulie 2013, pe trei ani şi jumătate, până la 1 ianuarie 2017, a alocării unui număr de certificate verzi. Recuperarea certificatelor pe care dumneavoastră (producătorii de energie regenerabilă, n.r.) le pierdeţi în aceşti trei ani o veţi face începând cu 1 ianuarie 2017”, a afirmat Niţă.
Acesta a adăugat că valoarea certificatelor va rămâne aceeaşi, în timp ce numărul certificatelor verzi acordate va fi mai mare pentru domeniul fotovoltaic, respectiv două.
„Valoarea certificatelor va rămâne aceeaşi. Numărul acordat de certificate va fi astfel: unul pentru energia eoliană, unul pentru hidro şi două pentru fotovoltaic. În acelaşi timp, proiectul de Ordonanţă mai prevede şi posibilitatea încheierii de contracte bilaterale între producătorii de energie regenerabilă care deţin centrale de 5 Mw (...) Mai avem şi posibilitatea ca marii consumatori să plătească un număr mai mic de certificate verzi. Sunt câteva schimbări pe care proiectul de Ordonanţă le prevede şi va intra în vigoare la 1 iulie 2013. Sigur că aceste schimbări vor afecta veniturile producătorilor, dar acestea, repet, vor putea fi recuperate de la 1 ianuarie 2017. Proiectul va sta pe site-ul ministerului timp de 30 de zile în dezbatere publică”, a menţionat ministrul delegat pentru Energie.
Oficialul a subliniat, totodată, că „nu vom renunţa la modificarea Legii”, întrucât „nu ne mai putem permite să nu mai aducem modificări la Lege”.
Conform datelor oficiale, sectorul energiei verzi din România a atras, în ultimii trei ani, investiţii de peste trei miliarde de euro, iar schema de sprijin pentru investitori, care prevede acordarea de certificate verzi cu o valoare cuprinsă între 27 şi 55 de euro, este una dintre cele mai avantajoase din Uniunea Europeană.
Valorile de tranzacţionare a certificatelor verzi (PCV - piaţa de certificate verzi) pentru anul 2013 sunt cuprinse între 129,64 lei/certificat (28,876 euro/certificat) şi 264,09 lei/certificat verde (58,823 euro/certificat), potrivit unui ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) publicat, în data de 21 martie a.c., în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Contravaloarea certificatului verde neachiziţionat de către operatorii economici care au obligaţia anuală de achiziţie de certificate verzi în cadrul neîndeplinirii cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2013 este de 528,17 lei/certificat verde neachiziţionat (117,646 euro/certificat verde neachiziţionat). De la începutul anului, pe PCCV au fost tranzacţionate 347.0221 certificate verzi, preţurile de închidere variind între 235 şi 245 lei/certificat.
Certificatul Verde este un document care atestă o cantitate de 1 MWh de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie. Sursele regenerabile eligibile să participe în sistemul de tranzacţionare a Certificatelor Verzi sunt energie hidro utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW, energie eoliană, energie solară, energie geotermală şi gazele combustibile asociate, biomasa, biogaz, gaz de fermentare a deşeurilor şi gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate.
Cota anuală obligatorie pentru 2013 este de 9% din energia electrică furnizată de către fiecare furnizor consumatorilor finali.


Articole înrudite