Reprezentanţii organizaţiilor sindicale din România vor solicita premierului Ponta, în cazul în care guvernul condus de acesta va fi învestit în Parlament, să îşi respecte promisiunile făcute precum şi să aducă o serie de alte modificări legislaţiei pe care ei o consideră defavorabilă. Informaţiile ne-au fost furnizate de vicepreşedintele Cartel Alfa, Petre Dandea, care ne-a mai declarat că a fost încheiat recent un protocol cu cei de la USL, prin care reprezentanţii celor 3 partide se angajau să sprijine solicitările sindicaliştilor.
„Este vorba de modificarea Codului Muncii, un proiect de act normativ pe care cei de la USL l-au şi înaintat în Parlament, sindicatele solicitând ca contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată să fie cel standard, precum şi o serie de modificări legate de reglementarea timpului de lucru. De asemenea, vom solicita celor care se vor afla la guvernare şi modificarea Legii dialogului social, în sensul adoptării unor noi reglementări legate de obţinerea reprezentativităţii atât la nivel de unitate cât şi la nivel de ramură, în ultimul caz fiind necesară dubla reprezentativitate pentru negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, respectiv atât a federaţiilor sindicale cât şi a confederaţiilor patronale”, ne-a declarat vicepreşedintele Cartel Alfa, Petre Dandea.
Rămâne de văzut dacă promisiunile făcute sindicaliştilor de către cei de la USL atunci când aceştia se aflau în opoziţie vor fi respectate atunci când aceştia se vor afla la putere.