Datoriile suverane ale unora din cele mai mari economii ale lumii se îndreaptă spre "explozie", din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a costurilor provocate de criza financiare, potrivit unei analize a agenţiei de rating Standard & Poor"s (S&P), citată de Bloomberg, anunţă Mediafax.
Agenţia notează că, dacă se menţin actualele politici fiscale, datoria medie ca procent din PIB a 49 de state, reprezentând două treimi din populaţia lumii, va ajunge la 245% până în 2050.
Într-o prognoză anterioară, publicată în 2007, S&P anticipa pentru 2050 un nivel al îndatorării de 148% din PIB.
Deficitele bugetare şi datoriile statelor au crescut foarte rapid în întreaga lume, după ce guvernele au cheltuit mii de miliarde de dolari pentru programe de stimulare a economiei. În Uniunea Europeană (UE), problemele fiscale au determinat Grecia să ceară sprijinul financiar al UE şi Fondului Monetar Internaţional, în timp ce costurile la care se împrumută Portugalia şi Irlanda au urcat puternic, din cauza temerilor că şi aceste state ar putea avea nevoie de ajutor.
Nivelul mediu al datoriei celor 49 de state, care includ cele mai multe ţări UE, SUA şi China, este în prezent de 36% din PIB, estimează analiştii S&P.
În timp ce îmbătrânirea populaţiei creşte costurile cu pensiile şi alte cheltuieli sociale, avansul datoriilor va conduce, probabil, la revizuiri în scădere a ratingurilor suverane dacă statele nu-şi schimbă politicile fiscale.
"Presiunile de creştere a cheltuielilor vor determina schimbări profunde ale perspectivelor economice pentru ţările din întreaga lume. Erodarea va începe din 2015, moment în care calificativele mai multor state cu rating ridicat vor intra sub presiune", se arată în analiza agenţiei de rating. Astfel, datoria Japoniei ar putea ajunge la 750% din PIB până în 2050, aproximativ 590% în cazul Olandei sau 510% pentru Grecia. Deficitul guvernamental mediu ar putea avansa de la nivelul actual de 4,5% la 6% până în 2025, dacă sunt menţinute actualele politici fiscale.