AGERPRES: Când credeţi că ar fi posibilă aprobarea Legii falimentului la persoane fizice, în România? Cum ar trebui să arate o astfel de lege?
Bogdan Olteanu: Personal, cred că actualul curent de opinie referitor la Legea falimentului personal este o manipulare a agenţilor, a operatorilor de piaţă interesaţi. Nu este niciun interes major al debitorilor şi niciun interes major al creditorilor şi am să vă spun motivul: nu cunosc situaţii relevante în care un debitor şi un creditor să nu fi ajuns la soluţii de compromis asupra unor bunuri esenţiale.
Dacă ţi-ai cumpărat televizoare mai multe decât îţi permiteai, sigur că ai fost executat silit şi este un lucru natural. Dar nu cunoaştem în România, eu nu cunosc cel puţin, vreo situaţie în care o persoană să fi fost evacuată din casa în care locuia. Din casa în care locuia, nu din casa care a fost o investiţie imobiliară, nu vorbesc aici de dezvoltatori imobiliari, nu vorbesc aici de constructori. Vorbesc de oameni care şi-au cumpărat o casă a lor, strâng cureaua, plătesc din greu, este o situaţie dificilă, dar a existat capacitatea celor două părţi de a se înţelege. Riscul, după părerea mea, în apariţia acestei legi, constă în faptul că, probabil, cea mai mare parte a sumelor recuperate de la persoana în insolvenţă va fi preluată de către lichidatori. Pentru că, să fim foarte deschişi, cei care promovează Legea falimentului personal nu sunt nici debitori, nici bănci, sunt lichidatori. Lichidatori care nu lucrează voluntar. Nu există niciun lichidator care să lucreze gratis în România în acest moment. După părerea mea, lucrează pentru tarife mult prea mari, mi se pare un element neetic din partea lor să nu prezinte debitorilor, atunci când promovează această lege, şi această dimensiune a costurilor. În multe dintre lichidările în zona comercială, s-a constatat că mai bine de jumătate din banii recuperaţi de la debitor se duc la lichidator pe costuri ale lichidării, şi nu la creditor.
Acesta înseamnă că debitorul rămâne în continuare dator creditorului, deşi plăteşte, deşi îşi pierde din avere. De aceea, când introducem o lege, cred că trebuie să fim extrem de atenţi la cine beneficiază de ea. Se poate găsi un mecanism, dacă este nevoie de el, pentru o uşurare a calendarului de plată, de exemplu, dar această uşurare să fie în favoarea debitorului şi nu a unui al treilea care intervine între debitor şi creditor. După părea mea, această lege este indusă de persoanele interesate, de unii lichidatori. În cazul celor două iniţiative parlamentare nu am fost consultaţi de iniţiatori. Am fost consultaţi de Guvern pentru elaborarea punctului de vedere al Guvernului.
AGERPRES: Ce ne puteţi spune despre sentinţele/procesele date de instanţe în cazul proceselor dintre bănci şi clienţii acestora? Ar putea constitui acestea un stimul pentru debitorii cu probleme de a da în judecată băncile?
Bogdan Olteanu: Am văzut că au apărut primele sentinţe pe clauze considerate abuzive şi acele clauze trebuie eliminate din contracte. Noi am spus de la început, în dezbateri, că nu există clauze abuzive acceptabile. Orice clauză abuzivă trebuie eliminată din contract pentru simplul fapt că este abuzivă. Constatarea caracterului abuziv, conform legii, o face o instanţă judecătorească. Este evident că o clauză constatată ca abuzivă trebuie eliminată din acele contracte în care se regăseşte. Este evident că atâta vreme cât se vor regăsi prin sentinţe judecătoreşti clauze considerate abuzive ele vor fi eliminate.
Cred, pe de altă parte, că părţile, şi creditorii şi debitorii, au învăţat din experienţa ultimilor ani şi din experienţa crizei şi că în contractele noi de credit probabilitatea de a regăsi asemenea clauze este mult mai mică. De aceea, probabil că numărul clauzelor abuzive identificate va creşte într-o primă instanţă pe situaţiile aflate în stoc după care se va reduce semnificativ.
AGERPRES: Era necesară modificarea Legii insolvenţei?
Bogdan Olteanu: Da, era necesară. Legea insolvenţei din 2006 nu era o lege rea, dar ea a devenit uzată moral pentru că societatea s-a schimbat trecând prin criză, pe de o parte, sofisticându-se pe de altă parte, companiile s-au schimbat, relaţiile sociale şi juridice s-au schimbat şi avem nevoie de instrumente noi pe câteva dimensiuni. Una dintre dimensiuni, foarte importantă, este consolidarea instrumentelor pre-insolvenţă. Aşa încât restructurarea companiilor aflate în dificultate, dar solvente, să se facă înainte de ajungerea la momentul insolvenţei pentru a salva afacerea. Aceste instrumente se conturaseră prin legi speciale, concordat preventiv, mandat ad-hoc, cu câţiva ani în urmă, puţin practicate şi cu mici dificultăţi care le făceau neatractive. Codul insolvenţei are aici instrumente utile. O altă dimensiune este cea prin care Codul reaşează raporturile dintre creditor şi debitor într-o poziţie mai bună, mai corectă, adică în favoarea creditorului, pentru că aici e un lucru foarte simplu de spus: debitorul are o obligaţie, creditorul are un drept. Aceasta este relaţia dintre ei. Nu pot fi trataţi în mod egal. Debitorul şi-a asumat să plătească bani, creditorul are dreptul să îi încaseze. Atunci, încercând să conservăm valoarea economică, încercând să conservăm valoarea industrială, întotdeauna trebuie să ţinem cont de faptul că dreptul e al creditorului şi obligaţia a debitorului. Aceste lucruri sunt pozitive în ceea ce priveşte noul Cod al insolvenţei. Mai avem, la Banca Naţională, câteva elemente de detaliu pe care le discutăm cu iniţiatorul conform înţelegerii la care s-a ajuns în toamnă, după evenimentele legate de Cod. S-a stabilit că se vor depune amendamente la Parlament. Discutăm şi lucrăm pe aceste amendamente, menite să uşureze procedurile, să le facă mai transparente, dar sunt deja chestiuni de detaliu. Principiile mari s-au stabilit.
AGERPRES: În ce stadiu se află iniţiativa care permite băncilor să emită obligaţiuni ipotecare?
Bogdan Olteanu: Este la Ministerul de Finanţe, transmisă de către noi, pusă în dezbatere publică, pe circuit de avizare în Guvern, din ce cunosc. Urmează să fie trimisă de Guvern la Parlament sau adoptată sub forma unei ordonanţe de urgenţă, după care Banca Naţională va emite reglementările secundare. Aşa cum a rezultat în urma consultărilor este un proiect pe care eu îl consider bun şi implementabil. Adică de natură să permită în practică emisiuni de obligaţiuni ipotecare.
AGERPRES: Când ar putea fi emise primele astfel de titluri? Care ar fi potenţialul pieţei?
Bogdan Olteanu: Noi am transmis în termenul pe care l-am agreat un proiect, până la sfârşitul anului trecut, aşteptăm să devină lege. Bineînţeles că noile titluri vor putea fi emise după ce acest proiect va fi adoptat. Intenţionăm să acordăm un an de încercare. Noi am stabilit nişte limite de emisiune în funcţie de totalul activelor potenţialilor emitenţi. Limite pe care le-am lăsat la latitudinea Băncii Naţionale în sensul că ele pot fi majorate de BNR după un an, după doi ani, pe măsură ce vedem că băncile administrează bine aceste pachete de ipoteci care constituie garanţia emisiunilor. Există posibilitatea de a emite în valoare de sute de milioane de euro din primul an, nu este o problemă. Limita este 20% din totalul activelor în primul an, dar există posibilitatea ca acest plafon să fie ridicat pe măsură ce vedem că aceste portofolii sunt administrate corect, pentru că ele vor trebui administrate permanent de către bănci, iar în momentul în care apar în ele ipoteci cu dificultăţi acestea vor trebui înlocuite cu altele bune.
AGERPRES: Cum vedeţi evoluând afacerile băncilor în perioada următoare? Ar putea serviciile de consultanţă să deţină o pondere însemnată în cifra de afaceri a acestora?
Bogdan Olteanu: Consultanţa este greu să ajungă să deţină o pondere importantă în cifra de afaceri a băncilor, dar va putea deveni mai mare ca importanţă şi nu ca volum. Dacă este să ne îndreptăm spre o formulă în care băncile să fie agenţi pentru derularea fondurilor europene, atunci sigur că o contribuţie în domeniul consultanţei în ce priveşte elaborarea proiectelor, în ce priveşte analiza bancabilităţii şi eligibilităţii acestor proiecte va fi o activitate de consultanţă derulată de bănci, nu cu funcţie în principal remuneratorie cât cu funcţie de suport pentru atragerea unor operaţiuni pe care băncile să le deruleze şi care să le aducă şi profit. Eu sunt dintre cei care cred că modelul de business al băncilor este bine să fie în continuare un model clasic şi la noi, în general, a fost un model clasic.Tradingul a avut momentul său de glorie, dar scurt. Cred că rostul băncilor este să atragă depozite şi să dea credite ceea ce asigură şi stabilitate şi profitabilitate şi evită nevoia de intervenţii publice în salvarea sectorului financiar.
AGERPRES: Vorbeaţi despre implicarea băncilor în absorbţia fondurilor UE.
Bogdan Olteanu: Nu este ceva ce am inventat noi. Este un model care a funcţionat în alte ţări, iar Polonia este un bun exemplu. În ce priveşte fondurile europene pentru mediul privat se dovedeşte că statul, ca administrator de proiect, are dificultăţi pentru că este vorba de foarte mulţi potenţiali beneficiari, pentru că este vorba de un volum mare de acte şi pentru că până la urmă apare această nealiniere a stimulentelor.
Funcţionarul public nu este stimulat să încurajeze, prin actualul sistem de remunerare, absorbţia eficientă a acestor fonduri. Am avut discuţii cu domnul ministru Teodorovici ca în următorul exerciţiu bugetar al UE din 2014-2020, când va începe el să se aplice în România, acele fonduri care sunt destinate mediului privat să poată fi derulate de bănci. Băncile vor evalua bancabilitatea, eligibilitate, vor asigura prefinanţarea, vor putea asigura cofinanţarea proiectelor, atunci când beneficiarul are nevoie. Noi am propus ca acest sistem să fie opţional, iar Guvernul va decide cum vrea să procedeze.
AGERPRES: Cum vedeţi limitarea plăţilor în numerar?
Bogdan Olteanu: Se va ajunge acolo, dacă nu prin reglementare, atunci prin cultură pentru că instrumentele electronice de plată se vor extinde şi teritorial şi social. Utilizarea numerarului va fi din ce în ce mai puţin utilizată. Este o tendinţă naturală, dar până să ajungem la nivelul Suediei care este pe punctul să elimine complet numerarul mai avem foarte mult.
AGERPRES: Vă doriţi un nou mandat la BNR pentru funcţia de viceguvernator?
Bogdan Olteanu: Experienţa a fost cu totul extraordinară. Sunt vremuri excepţionale pentru bankingul central, pentru că am trecut prin perioada postcriză în acest Consiliu de Administraţie, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru că acum construim cu partenerii noştri europeni Uniunea Bancară, un mecanism extraordinar de complex şi foarte, foarte interesant. Mă consider semnificativ îmbogăţit de această experienţă. Ce voi face mai departe voi gândi probabil în vara aceasta când va trebui să iau o decizie importantă. Voi avea 10 ani în serviciul public de înalt nivel şi cred că este un moment să decid dacă vreau să merg înainte în serviciul public sau să mă întorc în mediul privat. Dacă ar fi să mă întorc în mediul privat, va fi o întreprindere personală. O să vreau să decid eu pentru mine, nu să decidă alţii pentru mine.