Organizaţia de mediu WWF-România consideră drept „abuzivă” măsura de sancţionare a unui operator care transportă în mod legal lemn, dar la care se constată, în urma controlului din trafic, faptul că există o diferenţă de 1% între volumul înscris în documente şi cel din autovehicul.
„Mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă. Există deja cazuri concrete când între volumul înscris în documentele de însoţire şi cel 'constatat' de organele de control prin remăsurare au rezultat diferenţe de sub 1%, iar decizia a fost confiscarea întregii mase lemnoase, dar şi a maşinii. Chiar şi o conservă de peşte are o anumită toleranţă afişată pe etichetă. Oare nu ar trebui acceptată o toleranţă rezonabilă atunci când se transportă masă lemnoasă brută, care se încarcă cu macaraua? (...) Lemnul se măsoară în pădure, în condiţii de teren grele cu instrumente care (nicăieri în lume) nu pot oferi acelaşi rezultat la două măsurări succesive (motivele sunt lesne de înţeles)”, precizează sursa citată.
Potrivit organizaţiei de mediu, România se află încă în procedură de infringement pe Regulamentul European privind comerţul cu lemn (EUTR) şi, în acest context, organizaţia de mediu face o serie de propuneri care ar putea conduce la ieşirea din această situaţie.
Una dintre idei se referă la coordonarea efectivă a întregului sistem de control având o abordare bazată pe riscuri şi prioritizarea controalelor pe criterii transparente şi uşor de monitorizat. De asemenea, orientarea activităţilor de îndrumare şi control în direcţia creşterii performanţei sistemelor de prevenire şi combatere a recoltării ilegale în sfera primei plasări pe piaţă a lemnului, iar conform principiilor europene, combaterea recoltării ilegale a lemnului, trebuie să fie susţinută de un sistem de sancţiuni eficiente, proporţionale şi disuasive.
„Adoptarea unor sancţiuni proporţionale şi disuasive în cazul operatorilor care plasează lemn sau produse din lemn provenite din import, precum şi pentru celuloză şi hârtie. Sancţiunile pentru importuri sunt disproporţionate, comparativ cu sancţiunile prevăzute la nivel naţional pentru lemnul domestic, dar şi comparativ cu celelalte state membre (...) Dezvoltarea sistemelor de trasabilitate trebuie să ţină cont în egală măsură şi de condiţia (imperios necesară) reducerii impactului negativ asupra competitivităţii sectorului forestier (pentru a da dimensiunea sustenabilităţii managementului pădurilor) prin: calcularea automată a actelor de punere în valoare (APV), simplificarea activităţilor operative, permiterea generării de rapoarte tematice, permiterea planificării şi monitorizării operaţiunilor silvice, permiterea utilizării platformei informaţionale ca bază de date multifuncţională (de ex. pentru datele proprii ale fiecărui operator); creşterea capacităţii instituţionale a Autorităţilor Competente teritoriale în vederea exercitării atribuţiilor de îndrumare şi control”, notează WWF-România.
Organizaţia de mediu consideră abuzivă măsura prin care accesul persoanelor în fondul forestier naţional cu autovehicule nedestinate transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului, să se sancţioneze cu amenzi de la 2.000 la 5.000 de lei, deoarece „această prevedere va genera abuzuri privind accesul comunităţilor locale sau a specialiştilor independenţi în fondul forestier proprietate publică”.
La fel de abuzivă este considerată şi măsura care prevede că aplicarea indescifrabilă, ilizibilă sau necorespunzătoare a dispozitivelor speciale de marcat se sancţionează cu amendă între 4.000 şi 8.000 de lei.
„Aşadar, deprecierea lemnului sau acoperirea cu răşină a cioplajului executat pentru marcarea arborilor transformă personalul silvic de bună credinţă într-un penal desăvârşit”, atenţionează WWF-România.
Ca urmare a îngrijorării crescânde cu privire la evoluţia sectorului forestier din România, WWF solicită Guvernului României adoptarea măsurilor adecvate şi imediate pentru combaterea tăierilor ilegale. În acest sens, organizaţiile de mediu Environmental Investigation Agency, WWF-România şi Greenpeace România au transmis, recent, o scrisoare prim-ministrului, Dacian Cioloş.
„WWF solicită autorităţilor competente prezentarea publică a raportului de analiză a performanţei/eficienţei sistemelor de trasabilitate existente. Pentru a contura tabloul real al situaţiei din silvicultură şi pentru a surprinde relevanţa şi oportunitatea modificărilor care se impun, WWF solicită de asemenea prezentarea situaţiei de fapt referitoare la dimensiunea tăierilor ilegale documentate începând de la intrarea în vigoare a Radarului Pădurii (octombrie 2014) şi în mod particular pentru anul 2016 — de la modificarea legii privind securitatea naţională a României (moment în care gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor natural ale fondului forestier a fost încadrată oficial ca ameninţare la adresa siguranţei naţionale a României)”, se menţionează în document.
Săptămâna trecută, organizaţiile din sectorul forestier au anunţat, într-o conferinţă de presă, că vor bloca activitatea silvică, începând din 20 octombrie, dată la care va intra în vigoare Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legea contravenţiilor silvice, noile prevederi fiind excesive şi cu formulări lipsite de claritate.
„Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului a fost modificată Legea contravenţiilor silvice, cu prevederi excesive. În momentul în care va intra în vigoare această Ordonanţă, adică pe 20 octombrie, transportul masei lemnoase şi sectorul silvic va fi efectiv blocat. Avem o criză a lemnului de foc pentru populaţie, cu preţuri exorbitante care ajung şi la 500 de lei pe metrul cub. Această Ordonanţă va agrava criza din sector, pentru că va bloca foarte multe activităţi. Aprobarea prin Ordonanţă de Urgenţă a modificării Legii contravenţiilor silvice, într-o formă excesivă, cu multe formulări lipsite de claritate şi predictibilitate în aplicare, a stârnit o stare de revoltă generală în sector. Iată cum, în toamna acestui an, se elaborează în viteză Ordonanţa nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Aparent un lucru bun, însă la o privire atentă şi profesionistă, un total război declarat propriei economii”, a explicat vicepreşedintele Nostra Silva — Federaţia Proprietarilor de Păduri din România, Cătălin Tobescu.
Industria de profil are o pondere de 3,5% la formarea PIB
Un studiu recent publicat de PwC arată că industria de profil are o pondere de 3,5% la formarea PIB şi contribuie cu 1,7 miliarde euro la bugetul de stat, atunci când sunt luate în calcul efectele directe şi indirecte asupra economiei şi asigură 128.000 de locuri de muncă în mod direct, iar alte 186.000 indirect, în sectoare conexe.
Pe de altă parte, conform Inventarului Forestier Naţional (IFN), realizat în perioada 2008 — 2012, România deţine circa 6,9 milioane de hectare de păduri, din care 51% în proprietate privată. De asemenea, au fost înregistraţi circa 830.000 de proprietari de pădure şi aproximativ patru milioane de proprietari de terenuri agricole, raportul fiind 1:5. Raportat la datele actuale ale Inventarului Forestier Naţional, masa lemnoasă recoltată reprezintă sub 50% din creşterea anuală a pădurii, comparativ cu media UE-27, de 60%. Doar Bulgaria (41%), Cipru (16%), Danemarca (35%), Italia (26%), Luxemburg (38%) şi Slovenia (44%) înregistrează recoltări în proporţie mai mică din creştere.
Cea mai importantă ramură economică în România, pornind de la resursa de lemn disponibilă, este industria mobilei, cu o producţie totală de peste 2,2 miliarde euro şi exporturi de 1,88 miliarde euro, în 2014, adică de aproape 2,5 ori mai mare decât în 2004, se notează în raportul IFN. România este un mare importator de materie primă (buştean) pentru industria lemnului, cu importuri de peste două milioane de metri cubi lemn rotund şi exporturi de 200.000 de metri cubi. Aportul valutar net, prin balanţa import/export, al produselor din lemn este de 3 miliarde euro, anual.
Datele publicate în Raportul furnizat de Institutul Naţional de Statistică (INS) relevă faptul că 3,5 milioane de locuinţe se încălzesc în România cu biomasă, consumul total fiind de 19,5 milioane tone. Din acest total de biomasă, biomasa forestieră reprezintă o pondere covârşitoare.