Cele mai multe accidente auto se înregistrează în zilele de luni, iar duminica sunt cele mai puţine, dar mai grave, se arată într-un comunicat al Allianz-Ţiriac remis AGERPRES.
„Statisticile Allianz-Ţiriac privind daunalitatea portofoliului de asigurări Casco şi RCA reconfirmă faptul că frecvenţa cea mai mare a accidentelor auto se înregistrează în zilele de luni, când media zilnică a incidentelor notificate este cu peste 20 procente mai mare faţă de media zilnică agregată. Din perspectiva frecvenţei, la polul opus se situează zilele de duminică, când se înregistrează cele mai puţine notificări de daune pe segmentul RCA, cu valori aproape la jumătate faţă de media aferentă zilelor lucrătoare. Şi în ceea ce priveşte portofoliul Casco, situaţia este similară”, arată comunicatul.
Potrivit acestuia, din perspectiva severităţii, lucrurile stau cu totul diferit, duminica fiind cea mai „neagră” zi a săptămânii.
„Cele mai multe daune totale (caz în care despăgubirea este egală cu valoarea vehiculului la data daunei) achitate de Allianz-Ţiriac clienţilor săi Casco au fost înregistrate în a doua zi de weekend. Duminica este, totodată, ziua săptămânii cu cele mai severe vătămări corporale rezultate din accidente auto: 45% din totalul despăgubirilor de acest tip aferente poliţelor RCA emise de Allianz-Ţiriac pentru asiguraţi persoane fizice sunt legate de accidente produse duminica. Iar cea mai mare despăgubire pentru vătămări corporale (aferent intervalului 2013-2014) datorată de Allianz-Ţiriac, în baza unei poliţe RCA, în valoare de peste 5 milioane de lei, este legată de un accident auto produs într-o zi de duminică”, informează compania.
De asemenea, potrivit documentului, ultimele două luni ale anului, noiembrie şi decembrie, par să aducă mai puţine accidente auto comparativ cu celelalte luni ale anului. „În fapt, decembrie este luna în care, pe media ultimilor doi ani, numărul accidentelor produse de şoferii asiguraţi de Allianz-Ţiriac a scăzut sub 2.800, cu peste 25% mai puţin decât media lunară, care depăşeşte 3.800 de incidente notificate lunar. Mai mult decât atât, în ultimele două ierni, în perioada decembrie-februarie s-au înregistrat un număr de accidente cu 15% mai mic decât media consemnată în celelalte anotimpuri”, arată comunicatul citat.