Potrivit Stategiei Dunării propuse de Comisia Europeană, la cererea Consiliului şi a statelor membre, până în 2020 trebuie crescut transportul de marfă pe acest fluviu cu 20%, iar nutrienţii din Dunăre trebuie reduşi pentru a micşora ecosistemele din Marea Neagră la nivelul din anul 1960, a anunţat Departamentul pentru Afaceri Externe, precizând că se doreşte totodată şi garantarea accesului la Internet în bandă largă de mare viteză pentru toţi cetăţenii UE din regiune până în 2013, precum şi asigurarea unei populaţii viabile de sturioni de Dunăre până în 2020.
În opinia oficialilor europeni, Strategia va asigura o mai mare coordonare între statele participante, acestea urmând să determine amplificarea impactului celor 100 de miliarde euro disponibile pentru regiune în cursul exerciţiului financiar actual, în absenţa unor noi fonduri pentru punerea în aplicare a strategiei.
Susţinând că strategia propune înfiinţarea celei de-a doua "macroregiuni" a UE, după crearea macroregiunii UE din zona Marii Baltice, Comisia precizează că prin aceasta se urmăreşte îmbunătăţirea transportului durabil, realizarea conexiunii între sistemele energetice, protecţia mediului, conservarea resurselor de apă şi stimularea climatului de afaceri, proiecte de care vor beneficia şi cei 115 milioane de locuitori ai zonei.
Planul de acţiune cuprinde patru domenii
Strategia conţine un plan de acţiune detaliat bazat pe patru piloni, respectiv conectarea regiunii Dunării (ex: îmbunătăţirea mobilităţii, încurajarea energiei durabile şi promovarea culturii şi a turismului), protecţia mediului (ex: refacerea calităţii apei, gestionarea riscurilor de mediu şi conservarea biodiversităţii), asigurarea prosperităţii (ex: dezvoltarea capacităţii de cercetare, a educaţiei şi a tehnologiilor informaţiei, sprijinirea competitivităţii întreprinderilor şi investiţii în competenţele populaţiei) şi consoliderea acestei regiuni (ex: ameliorarea capacităţii instituţionale şi îmbunătăţirea cooperării în vederea combaterii crimei organizate).
În vederea îndeplinirii acestor obiective, strategia enumeră o serie de acţiuni care vor aduce, de asemenea, o contribuţie importantă la realizarea obiectivelor mai ample ale Strategiei 2020 pentru o creştere durabilă şi inteligentă. Exemplele includ modernizarea flotei de nave fluviale; construcţia a doua poduri peste fluviu între România şi Bulgaria; promovarea regiunii Dunării ca destinaţie turistică; construirea de staţii de tratare a apelor reziduale dacă este necesar; înfiinţarea de centre comune de cercetare şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale comunităţilor rome.
Transportul naval este nevalorificat
Þările participante sunt cele care fac în prezent obiectul Procesului de Cooperare Dunăreana (dintre care opt sunt state membre ale UE): Germania (în special Baden-Wurttemberg şi Bavaria), Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Moldova şi Ucraina. Printre provocările cu care se confruntă se număra potenţialul de transport naval nevalorificat, lipsa legăturilor rutiere şi feroviare, eforturile necoordonate în domeniul educaţiei, al cercetării şi al inovării şi ameninţările la adresa mediului. Recentul dezastru legat de scurgerea de nămol toxic în Ungaria reprezintă o ilustrare clară a necesităţii colaborării transfrontaliere pentru a preveni răspândirea poluării şi a combate efectele unor astfel de catastrofe.
Având în vedere faptul că multe dintre aceste provocări sunt interconectate, cooperarea într-un cadru "macroregional" are drept obiectiv realizarea unei coordonări mai eficiente. Această abordare nu implică noi legi sau instituţii, ci mai degrabă consolidează legăturile între diferite politici şi între o gamă largă de părţi interesate. Obiectivul său este de a sluji interesul regiunii în ansamblu, luând în considerare, în acelaşi timp, diversitatea acesteia.
În opinia oficialilor europeni, Strategia va asigura o mai mare coordonare între statele participante, acestea urmând să determine amplificarea impactului celor 100 de miliarde euro disponibile pentru regiune în cursul exerciţiului financiar actual, în absenţa unor noi fonduri pentru punerea în aplicare a strategiei.
Susţinând că strategia propune înfiinţarea celei de-a doua "macroregiuni" a UE, după crearea macroregiunii UE din zona Marii Baltice, Comisia precizează că prin aceasta se urmăreşte îmbunătăţirea transportului durabil, realizarea conexiunii între sistemele energetice, protecţia mediului, conservarea resurselor de apă şi stimularea climatului de afaceri, proiecte de care vor beneficia şi cei 115 milioane de locuitori ai zonei.
Planul de acţiune cuprinde patru domenii
Strategia conţine un plan de acţiune detaliat bazat pe patru piloni, respectiv conectarea regiunii Dunării (ex: îmbunătăţirea mobilităţii, încurajarea energiei durabile şi promovarea culturii şi a turismului), protecţia mediului (ex: refacerea calităţii apei, gestionarea riscurilor de mediu şi conservarea biodiversităţii), asigurarea prosperităţii (ex: dezvoltarea capacităţii de cercetare, a educaţiei şi a tehnologiilor informaţiei, sprijinirea competitivităţii întreprinderilor şi investiţii în competenţele populaţiei) şi consoliderea acestei regiuni (ex: ameliorarea capacităţii instituţionale şi îmbunătăţirea cooperării în vederea combaterii crimei organizate).
În vederea îndeplinirii acestor obiective, strategia enumeră o serie de acţiuni care vor aduce, de asemenea, o contribuţie importantă la realizarea obiectivelor mai ample ale Strategiei 2020 pentru o creştere durabilă şi inteligentă. Exemplele includ modernizarea flotei de nave fluviale; construcţia a doua poduri peste fluviu între România şi Bulgaria; promovarea regiunii Dunării ca destinaţie turistică; construirea de staţii de tratare a apelor reziduale dacă este necesar; înfiinţarea de centre comune de cercetare şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale comunităţilor rome.
Transportul naval este nevalorificat
Þările participante sunt cele care fac în prezent obiectul Procesului de Cooperare Dunăreana (dintre care opt sunt state membre ale UE): Germania (în special Baden-Wurttemberg şi Bavaria), Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Moldova şi Ucraina. Printre provocările cu care se confruntă se număra potenţialul de transport naval nevalorificat, lipsa legăturilor rutiere şi feroviare, eforturile necoordonate în domeniul educaţiei, al cercetării şi al inovării şi ameninţările la adresa mediului. Recentul dezastru legat de scurgerea de nămol toxic în Ungaria reprezintă o ilustrare clară a necesităţii colaborării transfrontaliere pentru a preveni răspândirea poluării şi a combate efectele unor astfel de catastrofe.
Având în vedere faptul că multe dintre aceste provocări sunt interconectate, cooperarea într-un cadru "macroregional" are drept obiectiv realizarea unei coordonări mai eficiente. Această abordare nu implică noi legi sau instituţii, ci mai degrabă consolidează legăturile între diferite politici şi între o gamă largă de părţi interesate. Obiectivul său este de a sluji interesul regiunii în ansamblu, luând în considerare, în acelaşi timp, diversitatea acesteia.
