15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Care este cheia succesului economic al Germaniei
Care este cheia succesului economic al Germaniei
Aşa cum o mare parte din berea servită în barurile din Germania provine de la berării de cartier, după reţete tradiţionale, piaţa depozitelor şi creditelor pentru populaţie şi firme este dominată de bănci mici, datorită cărora sistemul nu se "îndoaie" sub greutatea crizelor externe.
Cu rădăcini în comunităţile locale şi cu o structură care descurajează expansiunea agresivă pe plan internaţional, inovaţia şi complexitatea, micile cooperative bancare care domină piaţa germană asigură stabilitatea economiei şi limitează semnificativ consecinţele unor eventuale falimente în sistem, se arată într-o analiză Reuters.
Sutele de bănci mici, deţinute la nicel local, municipal, sau controlate chiar de clienţii lor, reprezintă o sursă sigură de credite pentru consumatori şi pentru IMM-uri, reducând vulnerabilitatea la o criză a creditelor asemenea unor "microberării ale industriei financiare". Conservarea ratingului de credit triplu-A al Germaniei, cu perspectivă stabilă de la toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară, se datorează în mare măsură acestor bănci. "Ai doi piloni solizi în sistem, băncile de economii şi cooperativele bancare, care vor susţine întotdeauna economia şi nu vor cauza probleme la nivel naţional", comentează Michael Dawson-Kropf, director în cadrul agenţiei Fitch.
Stabilitatea sistemului bancar formează un "cerc virtuos" în combinaţie cu puterea economiei germane ca întreg. Datoriile de stat şi ale autorităţilor locale nu reprezintă un punct slab pentru bănci, ca în alte state ale zonei euro, iar analiştii consideră că şi cultura conservatoare a creditorului caracteristică Germaniei joacă un rol important. "Tensiunile continue din pieţe au afectat băncile germane mai puţin decât pe cele din alte ţări ale zonei euro, deoarece beneficiază de piaţa locală uriaşă de economii şi de încrederea investitorilor în statul german", se arată într-un raport al Moody's privind sistemul bancar german. Astfel, la fel cum micile berării germane urmează încă principiile purităţii berii bavareze formulate în secolele XV-XVI, băncile de economii au păstrat un model de afaceri simplu, reinvestind depozitele în economia regională prin credite către firme şi populaţie, arată Reuters.
În Germania funcţionează 2.000 de bănci, faţă de doar 405 în Marea Britanie, 415 în Spania, 785 în Italia sau 1.147 în Franţa, potrivit Băncii Centrale Europene. Datele Bundesbank arată că cele mai mari bănci germane, Deutsche Bank şi Commerzbank, concurează pe plan local cu 1.200 de cooperative bancare, 438 de bănci de economii deţinute la nivel local, şi 10 Landesbank-uri - bănci regionale controlate de guvernele landurilor, care au ac principal obiect de activitate sprijinirea economiei din regiune. Băncile de economii sunt cei mai mari creditori din Germania, cu o cotă de piaţă cumulată de 20%, urmate de Landesbank-uri, cu 17%, şi cooperative, cu 12%, potrivit datelor din decembrie. Instituţiile de credit definite de banca centrală drept "mari" au o cotă de piaţă de numai 12% din împrumuturile acordate în Germania, adică 495,9 miliarde euro din 3.941 miliarde euro la nivelul lunii decembrie.
Totodată, în ultimii doi ani, marile bănci cu activităţi internaţionale s-au văzut nevoite să restrângă creditarea pe plan local pentru a-şi consolida capitalul, iar băncile mai mici, cu operaţiuni limitate la oraşe sau regiuni, au reuşit să acopere în mare măsură golul rămas pe piaţă.
Băncile mici sunt totodată principalii susţinători ai sectorului întreprinderilor de mărime medie, companii nelistate cu afaceri anuale între 50 milioane euro şi 500 milioane euro, care asigură însă până la 90% din locurile de muncă din Germania. Micile instituţii de credit sunt la fel de capabile să susţină economia ca marile multinaţionale, mai ales pentru că nu-şi riscă banii pe planuri complexe de expansiune, observă Martin Faust, profesor de ştiinţe bancare la Şcoala de Finanţe din Frankfurt.
Activele sistemului bancar german totalizau 7.280 miliarde euro la finele lunii iunie a anului trecut, faţă de un produs intern brut de 2.470 miliarde euro la sfârşitul lui 2010. La un raport active-PIB de 2,95, sectorul bancar german este mic prin comparaţie cu alte state dezvoltate, precum Elveţia, Olanda, Mare Britanie, Spania şi Franţa, potrivit datelor OCDE, BCE şi băncii naţionale a Elveţiei, citate de Reuters.

Articole înrudite