27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Avem nevoie de bani pentru a reduce importurile agricole
Avem nevoie de bani pentru a reduce importurile agricole
Agricultura are nevoie de cât mai mulţi bani europeni pentru a scădea semnificativ importurile din acest sector, a declarat, vineri, Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă de specialitate. „Sectorul zootehnic trebuie încurajat cel mai mult, deoarece acesta este un sector cu valoare adăugată, la cereale veniturile sunt cele mai mici. În 2013, trebuie să cheltuim 1,3 miliarde euro pentru a evita dezangajarea de fonduri”, a precizat Achim Irimescu.
Bugetul acordat României în cadrul financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020 este de 39,8 miliarde euro, iar în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) România are alocate 17,5 miliarde euro în creştere cu 27% faţă de alocaţia în exerciţiu bugetar 2007-1013.
În acest context specialiştii apreciază că este necesară o implicare mai mare a agricultorilor, precum şi simplificarea modului de a acorda plăţile. „Ştim exact pe ce bani stăm. Avem posibilitatea să facem transfer între pilonul I - dezvoltare rurală şi pilonul II - plăţi directe, până la 25% din cuantumul alocării pe exerciţiul bugetar. De aceea, este falsă ideea multor reprezentanţi ai autorităţilor care pretextează că unele măsuri se iau după voia Bruxelles-ului. În România Bruxelles-ul suntem noi şi noi trebuie să transpunem în fapte sumele alocate. Legea Camerelor Agricole este un subiect pentru care fiecare agricultor trebuie să se lupte pentru a dezvolta sectorul agricol”, a spus Adrian Rădulescu, consilier prezidenţial.


Articole înrudite