17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Avem două ameninţări foarte grave de maladii la porcine şi ovine”
„Avem două ameninţări foarte grave de maladii la porcine şi ovine”

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că România se confruntă în prezent cu două ameninţări foarte grave în ceea ce priveşte posibilitatea pătrunderii din ţările vecine a unor maladii la porcine şi bovine, boli ce ar produce o adevărată catastrofă economică în ţara noastră.
"La nord, în Ucraina, avem pesta porcină africană prezentă şi în alte state membre în care a fost această pestă s-au înregistrat daune de sute de milioane de euro, deci ar fi o catastrofă economică pătrunderea acestei maladii în România şi, respectiv, în Ungaria. La sud avem dermatoza nodulară bovină, care, discutam cu doamna ministru din Bulgaria, în urma vaccinului se pare că a fost stabilizată, dar trebuie să ne asigurăm că nu pătrunde şi în cele două state, în România şi Ungaria", a precizat Achim Irimescu, prezent sâmbătă, la Pericei, pentru o întâlnire cu omologul său maghiar, Fazekas Sandor.
Ministru Agriculturii a adăugat că a discutat cu Fazekas Sandor despre o colaborare mai intensă pe partea serviciilor veterinare.
"Am stabilit cu domnul ministru Fazekas ca să avem o colaborare mai intensă, mai ales pe partea serviciilor veterinare, pentru că uitaţi, avem două ameninţări foarte grave", a subliniat sursa citată.
Achim Irimescu a adăugat că în 8-9 septembrie va fi o reuniune la Sofia, cu participarea miniştrilor din zonă şi a comisarului european pentru sănătate, Vytenis Andriukaitis, în care se vor discuta măsurile de preîntâmpinare a acestor maladii.


Articole înrudite