Ministerul Finanţelor Publice a încărcat pe portalul data.gov.ro situaţiile financiare ale operatorilor economici şi entităţilor publice, extrase din documentele depuse de aceştia. Seturile de date deschise facilitează descărcarea, analiza şi reutilizarea informaţiilor stocate în bazele publice de date cu documentele depuse de plătitorii de taxe şi impozite. Datele deschise sunt date primare, structurate, procesabile în mod automat. Acestea sunt accesibile, disponibile şi pot fi utilizate în mod liber, reutilizate şi redistribuite de către oricine în orice scop, inclusiv comercial. Seturile de date în format deschis vor fi actualizate de două ori pe an, respectiv la un interval de 6 luni. Datele vor putea fi descărcate/vizualizate o perioadă de 10 ani de la actualizare.
”Prin această măsură, asigurăm respectarea angajamentelor României de a aplica principiile transparenţei şi guvernării deschise. Astfel, Guvernul României îşi îndeplineşte obiectivele asumate în cadrul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă”, a precizat domnul Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice.
Datele în format deschis sunt foarte utile pentru cercetarea în domeniul economic, în special evaluarea impactului politicilor economice, care pot contribui substanţial la calitatea politicilor publice în domeniul economic şi fiscal. Multe schimbări legislative în domeniul economic, fiscal şi social, pot avea efecte diferite asupra firmelor în funcţie de sectorul de activitate al acestora, mărimea lor şi alte caracteristici. De aceea, pentru estimarea acestor efecte este necesară folosirea datelor la nivel de firmă.
Folosirea datelor administrative la nivel de firmă pentru evaluarea şi fundamentarea iniţiativelor legislative este o practică adoptată de majoritatea ţărilor din UE. Iniţiative asemănătoare au fost adoptate recent în Croaţia, Cehia, Slovacia şi Slovenia, în timp ce în Ungaria o astfel de măsură a fost adoptată din 2007. Accesul la aceste date a avut ca rezultat creşterea numărului de lucrări ştiinţifice în domeniul economic care au folosit date administrative la nivel de firmă. Evidenţele empirice din aceste lucrări au dus la o cunoaştere mai aprofundată a costurilor şi beneficiilor diverselor politici economice şi, astfel, la îmbunătăţirea calităţii lor.