16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Angajatorii consideră că prevederile Codului Muncii şi reglementările privind piaţa muncii instituie numeroase bariere birocratice şi că sunt favorizate şi mult prea protective pentru salariaţi, fiind dezechilibrate. Totodată, angajatorii susţin că proceduruile greoaie de angajare şi concediere sunt decurajante pentru întreprinzători, gradul exagerat de protecţie afectând competitivitatea. Astfel, statul nu promovează interesul pentru formare profesională şi perfecţionare continuă, pentru mobilitate teritorială şi profesională.
Cele mai importante şi imediate trei propuneri de îmbunătăţire a cadrului legal pentru piaţa muncii, propuneri al CNIPMMR, sunt: simplificarea obligaţiilor declarative ale angajatorilor, de la nouă obligaţii declarative pentru un salariat şi două ordine de plată/lună la o declaraţie şi un ordin de plată lunar, reforma sistemului de asigurări sociale şi plata de contribuţii, astfel încât să se asigure competitivitatea angajatorilor (plafonarea la un nivel rezonabil şi suportabil a contribuţiilor sociale datorate de angajator şi salariat) şi securitatea reală a salariaţilor (creşterea calităţii serviciilor sociale).
De asemenea, CNIPMMR a solicitat reglementarea încheierii de convenţii civile cu persoanele fizice pentru activităţile a căror durată este sub două ore pe zi, ocazionale sau cu durată redusă (o zi/săptămână/lună etc.), cu plata doar a impozitului pe venit şi a asigurărilor individuale de sănătate, pentru asigurarea unei importante flexibilizări şi debirocratizări pentru aceste activităţi şi cu eliminarea muncii la negru/gri.
Angajatorii mai vor noi forme de angajare / flexibilizare, contracte nestandardizate (contracte cu termen de lucru variabil, contracte la cerere, munca de la distanţă, etc, timp de muncă flexibil (ore de muncă neregulate, program de lucru flexibil, ore condensate/anuale), participarea financiară a salariaţilor la profit sau la capital, dar şi aplicarea modelului ESOP (un model de participare colectivă la capital, finanţată prin cota de participare la profit, suplimentară faţă de salariu), forme combinate, participare facultativă şi pentru angajator şi pentru salariat şi cu stimulente fiscale.
Angajatorii susţin şi îmbunătăţirea reglementării contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată prin completarea cazurilor limitative, extinderea duratei maxime de la 24 de luni la 36 de luni, introducerea contractelor individuale de muncă cu timp parţial, reglementarea încheierii lor pentru activităţi mai mari de două ore pe zi şi reglementarea convenţiilor civile pentru activităţi două ore pe zi.


Articole înrudite