16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Angajaţii români preferă multinaţionalele
Angajaţii români preferă multinaţionalele

În ciuda majorărilor salariale din sectorul public, doar trei din zece angajaţi spun că ar lua în considerare să lucreze într-o instituţie de stat în viitorul apropiat, potrivit datelor unui sondaj efectuat de BestJobs în luna aprilie, în cadrul unui eşantion de 1.001 utilizatori de internet, informează Mediafax. Aproximativ şase din zece angajaţi, rămân interesaţi de companiile private, în timp ce 9% ar vrea să lucreze în propria companie. Dintre cei care preferă o carieră în sectorul privat, circa două treimi consideră un job într-o multinaţională ca fiind cel mai potrivit pentru ei, iar un sfert spun că li se potriveşte mai bine o companie de talie mijlocie, în timp ce doar unul din zece ar lucra pentru un start-up. Tot într-o instituţie mare şi-ar dori să lucreze şi 73% dintre cei care ar lua în calcul un job la stat în perioada următoare, în timp ce 26% ar prefera mai degrabă o instituţie de stat de dimensiuni mai mici, iar 1% sunt nehotărâţi. Dacă şi-ar schimba jobul în viitorul apropiat, cei mai mulţi ar lucra, în ordinea relevanţei răspunsurilor, în domeniile financiar-contabil, resurse umane, inginerie, administraţie publică, logistică, retail şi transport.
În afară de pachetul salarial şi de beneficii, principalele aspecte pe care angajaţii le-ar lua în considerare la evaluarea unui nou job în perioada următoare sunt stabilitatea locului de muncă (aproximativ 86% dintre respondenţi) şi oportunităţile de promovare (aproximativ 85%). Pe locul trei se clasează reputaţia angajatorului (52%), care contează mai mult decât oportunităţile de a lucra la nivel internaţional (42%). Brandul angajatorului este important pentru aproximativ 30% dintre respondenţi. De asemenea, implicarea socială (politica de CSR) a angajatorului contează pentru circa trei sferturi dintre salariaţi. Întrebaţi care sunt cele mai importante trei aşteptări pe care le au de la angajatorul pentru care ar lucra în viitorul apropiat, 57% dintre respondenţi au spus că îşi doresc să fie trataţi cu respect. Totodată, un mediu de lucru plăcut şi prietenos primează (56%). urmat de posibilitatea de dezvoltare profesională (54,5%). De asemenea, 48,3% ar vrea ca angajatorii să le ofere un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, dar să simtă totodată că munca lor este importantă şi contribuţia lor este valoroasă pentru organizaţie (47,8%).
Bonusurile de performanţă sunt cel mai important beneficiu extra-salarial dorit de angajaţi, conform răspunsurilor oferite de patru din zece respondenţi. Doi din zece ar vrea să poată lucra de la distanţă, din confortul propriei case sau din orice alt loc cu conexiune la internet. Pe lista beneficiilor se mai află transport gratuit (7,5%), pensie privată (5,7%), abonamente la săli de sport sau programe de well-being la birou (cursuri de gătit, wine tasting, meditaţii, masaj, cursuri de beauty, etc.).


Articole înrudite