Serviciul Judeţean de Metrologie Legală a realizat în primul trimestru al acestui an 184 de controale la persoane fizice şi juridice în judeţul nostru, fiind aplicate două amenzi, în valoare de 6.000 de lei. Una dintre amenzi a fost aplicată pentru “Electrica Muntenia Distribuţie Nord”, care deţinea contoare de energie electrică cu marcaje de verificare al căror termen de valabilitate era expirat. Cea de-a doua amendă a fost aplicată unui taxi pentru un taximetru electronic fără marcaje şi sigilii metrologice corespunzătoare.
Controalele au mai vizat agenţi economice care vând produse de măsurare, din totalul de 450 de agenţi economici fiind controlate efectiv 226 de mijloace de măsurare ce corespundeau standardelor. Au mai fost controlate mijloacele de joc, la cererea agenţilor economici. Alte controale au vizat agenţii economici care preambalează produse. La cei 13 agenţi economici controlaţi fiind verificate 30 de loturi în privinţa cantităţilor reale ale volumului şi masei, toate acestea fiind conforme.
Datele au fost oferite de către Lăcrămioara Susanu, director al Direcţiei Regionale de Matrologie Constanţa, care este şi coordonatorul Direcţiei Judeţene de Metrologie Galaţi.