Doar cinci procente din marfa verificată de cei de la Protecţia Consumatorilor s-a dovedit a fi în regulă. În urmă cu o săptămână, lenjeriile de pat şi prosoapele au fost luate la puricat de comisari, care pentru neregulile constatate au dat amenzi în valoare de 28.400 de lei în 26 de cazuri. De asemenea, au oprit temporar din comercializare produse în valoare de 14.279 de lei, reprezentând un procent de 99,5% din totalul produselor controlate. Şapte dintre cei controlaţi nu au afişat preţurile şi tarifele la produsele pe care le comercializau. Toate prosoapele verificate, indiferent de întrebuinţarea acestora, nu aveau indicată denumirea produsului. „La circa 90% dintre produsele verificate s-a constatat lipsa indicării denumirii producătorului / importatorului şi adresei poştale a sediului social. S-au găsit la comercializare lenjerii de pat, ambalate în folie de polipropilenă cu eticheta în limba română şi cuverturi cu feţe de pernă, ambalate în folie din material plastic, inscripţionate cu denumirea produsului, compoziţia fibroasă, modul de întreţinere, denumirea articolelor şi dimensiunile acestora, dar fără a se indica denumirea şi adresa poştală a sediului social al producătorului / distribuitorului”, se arată în informarea trimisă de conducerea Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Galaţi.
Una declară şi alta e realitatea
Toate prosoapele verificate de către comisari nu aveau indicată denumirea produsului. De asemenea, lenjeria de pat nu avea informaţii legate de dimensiuni, culoare şi model, adică exact ce interesează un cumpărător. Cei din Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au dat peste situaţii în care dimensiunile lenjeriilor de pat nu corespundeau cu cele declarate, au dat peste prosoape la care, dacă le umezeai numai cu apă sau prin frecare, culorile ieşeau. De asemenea, lipsea informaţia legată de compoziţia fibroasă a produselor. „Garnitură de pat Standard Bumbac Satinat producător SC Cromadi SRL Pucioasa cu dimensiuni 180 cm x 210 cm, faţă de 180 cm x 240 cm declarat şi cearceaf pat aferent produsului «Garnitură de pat Standard» realizat de acelaşi producător, cu dimensiuni 185 cm x 217 cm, faţă de 180 cm x 230 cm declarat; prosoape la care prin umezirea cu apă rece sau prin frecare migrează coloranţii; 80% dintre operatorii economici verificaţi comercializau prosoape care nu aveau declarată şi compoziţia fibroasă a produsului. Lipsa informaţiilor privind modul de întreţinere al produselor, spre exemplu: lenjerii de pat, cuverturi de pat cu feţe de pernă, prosoape, care nu aveau indicate simbolurile grafice privind modul de întreţinere”, se mai arată în informarea CRPC Galaţi.