22 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
801 milioane lei din Fondul de Mediu pentru proiectele şi programele din 2014
801 milioane lei din Fondul de Mediu pentru proiectele şi programele din 2014

Peste 800 de milioane de lei vor fi alocaţi prin Fondul de Mediu, în 2014, pentru proiectele, programele-pilot şi programele pentru protecţia mediului, cea mai mare sumă fiind destinată protecţiei resurselor de apă, sistemelor integrate de alimentare cu apă, canalizare, staţii de epurare, reiese din bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit sursei citate, din valoarea de 801,861 milioane lei, programele pentru gestionarea deşeurilor vor avea finanţare de 150 milioane de lei, din care 100 de milioane lei credite de angajament, iar restul credite bugetare.
De asemenea, 305 milioane lei vor merge către proiecte pentru sisteme integrate de alimentare cu apă, canalizare şi staţii de epurare. Bugetul total al acestei secţiuni este de 621,86 milioane lei, iar 316,86 milioane lei reprezintă credite de angajament.
Programul 'Rabla' beneficiază, în acest an, de o alocare în valoare de 154,86 milioane lei, iar pentru programul naţional de îmbunătăţire a aerului prin realizarea de spaţii verzi suma prevăzută din Fondul de Mediu este de 70 de milioane de lei, restul până la 170 de milioane de lei însemnând credite de angajament.
Alte alocări bugetare de la Fondul pentru Mediu vizează, în 2014, printre altele: închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier (30 milioane de lei), creşterea producţiei de energie din surse regenerabile (70 milioane de lei), optimizarea Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (trei milioane de lei) şi educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului (21 milioane de lei — credite bugetare, respectiv 25 milioane de lei — credite de angajament).
Veniturile totale ale Administraţiei Fondului pentru Mediu /AFM/ şi Fondului pentru Mediu vor fi, în 2014, de 852,48 milioane de lei, în creştere cu 45,41% comparativ cu execuţia bugetară din anul anterior la ultima rectificare, potrivit Hotărârii de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe acest an al Fondului pentru mediu şi al AFM, publicate în Monitorul Oficial.
Astfel, documentul prevede că, în acest an, din totalul veniturilor cea mai mare parte (817,678 milioane lei) va merge către Fondul de Mediu, în vederea asigurării suportului financiar pentru realizarea proiectelor şi programelor în domeniul protecţiei mediului.


Articole înrudite