Creşterea preţului zahărului în Uniunea Europeană stimulează importurile din zona de nord-est a Braziliei, în cadrul unui sistem care permite ca o anumit cotă de zahăr din această regiune a Braziliei să intre cu tarife reduse pe piaţa din UE, informează Bloomberg.
Datele furnizate de firma de shipping Williams Brazil arată că firma Trader Sucres et Denrees SA a închiriat o navă pentru a trimite în România o cantitate de 30.000 de tone de zahăr brut din portul brazilian Maceio. Nava Daiwan Wisdom este prima dovadă concretă, după ce luna trecută au apărut primele zvonuri cu privire la încheierea de acorduri pentru importul de zahăr brazilian în UE.
Stefan Uhlenbrock, analist la firma germană F.O. Licht GmbH susţine că preţurile la zahăr în UE au crescut cu peste 10% în sezonul care a început în luna octombrie a anului trecut, în condiţiile în care recolta de zahăr a blocului comunitar este prognozată să atingă cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani. Potrivit calculelor efectuate de Bloomberg, preţurile la zahăr în Europa Occidentală au ajuns la 550 de euro pe tonă, fiind cu 43% mai mari decât cotaţiile futures de la Londra.
"Preţurile în Uniunea Europeană cresc practic de la o zi la alta. Cota este acum atractivă pentru producătorii din nord-estul Braziliei şi mă aştept să fie îndeplinită până la finele sezonului actual", a declarat Stefan Uhlenbrock.
Uniunea Europeană poate importa o cantitate de maxim 334.054 tone de zahăr pe an din regiunea de nord-est a Braziliei la un tarif vamal redus de 98 de euro pe tonă. Datele Comisiei Europene arată că în ultimul sezon UE nu a important nicio cantitate de zahăr din nord-estul Braziliei.
F.O. Licht estimează că producţia de zahăr a UE va coborî în sezonul 2015-2016, care se va încheia în luna septembrie a acestui an, până la 13,6 milioane tone, cel mai scăzut nivel de după 1971. În aceste condiţii, Comitetul european al utilizatorilor de zahăr, un grup reprezentând peste 15.000 de companii, a declarat luna trecută că Executivul comunitar trebuie să ia măsuri pentru a creşte livrările şi a evita lipsurile.
Oficialii UE s-au întâlnit de curând cu reprezentanţii industriei zahărului pentru a discuta posibile soluţii în condiţiile în care importurile ar putea să nu se ridice la înălţimea prognozelor, susţin surse din apropierea discuţiilor. Blocul comunitar ar putea să importe o cantitate cu 150.000 de tone mai mică decât estima anterior, în condiţiile în care livrările din ţările care au un acces preferenţial pe piaţa UE sunt la un nivel semnificativ mai mic decât cel înregistrat anul trecut, iar situaţia nu ar urma să se modifice până la finele sezonului actual.