Malpraxisul are o definiţie legală cuprinsă în legea nr. 95/2006 privind reforma în sectorul sanitar: „Malpraxis este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale”. Malpraxisul este de fapt sinonim cu eroarea medicală.
Pentru a se putea stabili dacă într-o anumită situaţie este vorba de malpraxis trebuie făcută distincţia între eroare şi greşeală. Astfel, greşeala constă în nerespectarea regulilor privind comportarea profesională a unui medic, în situaţia în care un alt medic cu aceeaşi pregătire profesională le respectă, în timp ce eroarea intervine atunci când evoluţia complicată a bolii sau simptomele atipice îl fac pe medic să reacţioneze în acelaşi mod indiferent de situaţia în care se află.
Acordarea unei asistenţe medicale corespunzătoare se poate realiza numai după diagnosticarea corectă a pacientului. O eroare în această etapă poate conduce la agravarea stării acestuia sau la ineficienţa tratamentului. Pacienţii pot fi victimele mai multor tipuri de erori medicale, cum ar fi: un tratament stabilit gresit, erori în timpul operaţiilor chirurgicale, boli contactate în spital, operaţii desfăşurate asupra unui alt pacient decât cel ce trebuia operat, transfuzii greşite de sânge, obiecte uitate în trupul pacientului etc.
O persoană are dreptul de a reclama un cadru medical atunci când drepturile sale ca pacient au fost încălcate. Legea 46/2003 reglementează următoarele drepturi ale pacienţilor:
– dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate;
– dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare;
– dreptul de a primi informaţii medicale;
- dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului;
- dreptul la tratament şi îngrijiri medicale;
- pacientul trebuie să-şi dea consimţământul cu privire la intervenţia medicală.
Pentru angajarea răspunderii juridice a unui medic trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă şi rezultatul vătămător, vinovăţie din partea personalului medical şi să nu existe împrejurări sau cauze care înlatură răspunderea juridică.
Atunci când actul medical este îndeplinit defectuos şi are ca efect vătămarea corporală a pacientului, personalul medical poate fi tras la raspundere penală şi pedepsit în mod corespunzător. Cercetarea penală poate fi dispusă din oficiu, de către organele de cercetare penală, sau la plângerea părţii interesate. Personalul medical va fi cercetat şi, dacă este cazul, pedepsit în mod corespunzător pentru infracţiuni precum vătămare corporală din culpă ori ucidere din culpă.
Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii atunci când:
a) acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale (intraspitaliceşti), efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;
b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate;
c) când îşi depăşeşte limitele competenţei în cazuri de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.
