Preacucernicilor şi preacuvioşilor slujitori ai sfintelor altare, cinului monahal, şi tuturor binecredincioşilor creştini, fraţi şi surori în Domnul din Arhiepiscopia noastră, har, pace sfântă şi bucurie luminoasă pascală, iar de la Noi arhierească binecuvântare.
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Ne-a chemat şi în acest an Hristos, Domnul vieţii Veşnice, Cel Înviat din morţi „a treia zi după Scripturi“, pe toţi cei de aproape şi de departe să primim, la miezul nopţii întunecoase, Lumina! „Veniţi de primiţi Lumina!“ este mesajul izvorât din lumina ce a izbucnit, a ţâşnit din adâncul Mormântului în care a fost aşezat cu Trupul, „adormit ca un muritor“, Dătătorul de viaţă şi Domnul! Lumina, pe care tocmai am primit-o din lumânarea pascală, aşezată în mâinile sfinţiţilor slujitori este aceeaşi, „ieri, azi şi în veci“, lumina lui Hristos, care „luminează tuturor“ şi pe care niciodată întunericul n-a reuşit s-o stingă în istorie, întrucât ea este purtătoare de har, de putere şi de bucurie a vieţii veşnice. Ea este de la Sfântul Mormânt! Este lumina care a inundat, iată, de câteva ore bune, cerul şi pământul, sosită, prin credinţă, prin aşteptarea noastră şi prin darul lui Dumnezeu, de la Ierusalim până la noi, în suflete şi în inimi, dar şi în chip concret, în lumânarea pascală a fiecăruia dintre noi! Toţi, prin credinţă, prin viaţă sfinţită şi prin dragoste înmulţită suntem purtători ai luminii Învierii Domnului, cu încredinţarea că devenim şi misionarii vieţii veşnice, de la suflet la suflet, de la om la om, de la biserică acasă şi de acasă spre lumea noastră, pe care o vedem acum în chip luminos, armonios şi frumos, ca pe o unică familie, întrucât „astăzi, toate s-au umplut de lumină, şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt“!
Deodată cu harul ceresc al luminii Învierii, ne putem orienta spre a vedea, mai concret, în ea, pe Cel ce este viu, „Lumina lumii“, pe Domnul Hristos, în noi şi între noi. Mântuitorul Hristos ne ajută să vedem şi Sfânta Sa Cruce pe care preoţii o poartă lângă lumânarea pascală, întrucât „... a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea“! Înţelegem deci că Domnul Înviat ne-a ridicat pe fiecare de pe crucea suferinţelor personale şi ne-a dăruit lumina vindecătoare şi puterea Sa, biruitoare a păcatului şi a morţii, de Sfintele Paşti! Dar prin lumina pascală, mai vedem încă o mărturie a Învierii Domnului, şi anume: sfânta icoană pascală. Ea este purtată, ca şi Sfânta Lumină şi Sfânta Cruce, de pe Sfântul Altar afară, în faţa noastră, a tuturor, spre a ne orienta mai bine şi a-L vedea pe Domnul în icoana cu Sfânta Cruce, în lumina vieţii veşnice, coborând până în adâncul iadului întunecat, spre a elibera din „robia morţii“ pe cei care erau ţinuţi acolo.
Astfel şi celor din iad, ca şi celor din morminte, Hristos Cel Înviat din morţi le împărtăşeşte darul vieţii. De aceea, am mărturisit cu toţii, de mai multe ori, Adevărul Învierii: „Hristos a Înviat din morţi, / Cu moartea pe moarte călcând / Şi celor din mormânturi, / Viaţă dăruindu-le“.
Preaiubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Să încercăm, acum, a privi cu ochii luminaţi de lumina pascală, pe Mântuitorul şi Luminătorul vieţii noastre, îndeosebi în sfânta icoană a Învierii Sale, atotprezentă, aici, dar şi în sfintele biserici, în casele noastre şi, mai ales, în inimile noastre!
Prin lumânarea pascală, cu ochiul cel lăuntric al credinţei, de la iubiţii tineri şi tinere până la înţelepţii şi mărturisitorii credincioşi şi credincioase de toate vârstele, să încercăm să pătrundem, împreună, în taina icoanei, prin care Îl apropiem, mai concret, pe Domnul Hristos Înviat din morţi.
Cum preabine ştim, sfintele icoane sunt reprezentări de persoane sfinte, luminoase, asemenea unor „ferestre“ aducătoare de lumină de Sus, dar mai ales de la Persoanele sfinte cereşti şi, de aceea, sunt şi mângâietoare în încercări şi în suferinţe. Sfintele icoane fac prezente aceste Persoane sfinte în viaţa şi în casele noastre: Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului şi toţi Sfinţii. Ele sunt asemenea „ochilor“ permanent deschişi de la Cer spre noi, spre a ne vedea încurajaţi şi ajutaţi în încercări. Sunt aidoma „urechilor“ permanent deschise, spre a purta strigătele noastre de ajutor, spre Cer. Sunt precum „mâinile“ permanent întinse, spre a ne ridica din decăderi şi neputinţe. Sunt ca un „balsam“ de prezenţe cereşti, luminate de candelele aprinse, prin care razele Luminii divine, căldura iubirii milostive şi darul vindecării ni se împărtăşesc tainic. Astfel, singurătatea este înlocuită cu prezenţe atoate?binefăcătoare nouă, încât şi casa devine, tainic, o „icoană“, o „bisericuţă“, pe „fereastra“ căreia se prelinge aceeaşi lumină a Învierii.
În icoana Învierii Domnului este zugrăvită şi arătată, spre cinstire, nouă, tuturor, Taina Iubirii fără de margini a Preasfintei Treimi pentru lume, aşa cum desluşit citim în Sfânta Evanghelie: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“.
Fiul S-a răstignit pe Cruce „pentru noi, oamenii şi pentru mântuirea noastră (...) şi a înviat a treia zi, după Scripturi“. În Crezul apostolic ni se împărtăşeşte adevărul coborârii Domnului în momentul Învierii Sale din morţi, cu Trupul Său plin de lumină şi de slavă, purtând Sfânta Cruce, până în iad. Acolo loveşte cu Sfânta Cruce „porţile de aramă“ ale întunericului, zdrobeşte „lanţurile“ morţii, care-i ţineau legaţi pe toţi strămoşii noştri, începând cu protopărinţii Adam şi Eva, şi anunţă biruinţa vieţii veşnice. Sfântul Pavel, ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, cunoscând prin descoperire sfântă şi prin credinţă taina „omorârii morţii şi începătura altei vieţi, veşnice“, exclamă, pentru totdeauna, adâncul de nepătruns al Tainei Învierii Mântuitorului: „Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte“.
Acest moment sacru este preluat, mai întâi, în rugăciunile de la Sfânta Liturghie, pentru a ne ajuta să gustăm, de fiecare dată, din „Izvorul vieţii veşnice“, încă de aici, de pe pământ, după cum citim: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase“... Iată cum ni se descoperă Taina apropierii Preasfintei Treimi de noi, cei căzuţi în întunericul păcatului din care se naşte moartea! Hristos Domnul Cel Înviat din morţi ne înlătură şi durerea despărţirii de cei apropiaţi, atunci când îi aşezăm în mormânt. Prin Înviere, mormântul nu mai este doar locul aşezării trupului spre putrezire, ci lăcaş binecuvântat, străjuit de Crucea Domnului, prin care a biruit moartea şi, astfel, „cei morţi întru Hristos vor învia întâi“, „împreună cu El“.
Aceste mărturii ale credinţei drepte şi sfinte reprezintă însăşi temelia vieţii noastre, căci „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră!“. Însă noi avem încredinţarea Domnului privind viaţa veşnică: „Cel ce crede în Mine viu va fi, de va şi muri“. Icoana Învierii consfinţeşte, arată şi propovăduieşte acest mare adevăr.
Precum Mântuitorul este arătat plin de lumină, purtând Crucea şi coborând la iad, spre a-i ridica pe cei căzuţi „în latura şi-n umbra morţii“, tot aşa îl ridică, de mâini, ca pe Adam şi pe Eva, pe fiecare dintre noi, cei ce cădem în „valul necredinţei“, în deznădejde, în frica de moarte şi, mai ales, în neputinţa de a ierta pe fratele, pe aproapele nostru, pe tot omul.
Această suferinţă a urii, a violenţei şi a răului îndreptat spre noi, prin păcat, ori spre semenii noştri, prin răutate, întunecă viaţa noastră şi aşează în suflete şi între noi iadul pământesc. Şi din această tragică suferinţă ne scoate Domnul, căci prin iubirea Lui milostivă, la Înviere se împrăştie întunericul şi se loveşte moartea până în adâncul iadului: „Învie Dumnezeu, se risipesc vrăjmaşii Lui (diavolii) şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe El. Precum se stinge focul, să se stingă; cum se topeşte ceara de la faţa focului (...)“.
Acest mare dar al Învierii Domnului, oglindit în icoane, este oferit de Sfânta Biserică, „stâlp şi temelie a Adevărului“ tuturor credincioşilor, atât pentru a cinsti pe Domnul, Biruitorul iadului şi al morţii, dar şi pentru a ne bucura de prezenţa Dătătorului vieţii veşnice în fiecare suflet, între noi, în casele şi în lumea noastră.
Iubiţilor,
Am amintit de prezenţa Mântuitorului, de Înviere, în Icoana reprezentativă a vieţii veşnice, tocmai pentru a nu uita că tot anul acesta, Sfântul Sinod ne-a chemat la mai multă bucurie a vieţii creştine, atunci când nu-i uităm pe Domnul, pe Maica Domnului şi pe toţi Sfinţii în rugăciuni, dar şi prin chipurile lor care ne privesc din sfintele icoane. Prin cinstirea sfintelor icoane ne apropiem mai mult de Persoanele sfinte şi, astfel, sufletele, inimile, casele şi viaţa sunt inundate de o lumină tainică de Sus, pe care o preluăm, o transpunem în faptele bune şi o împărtăşim şi altora, după cum ne învaţă Evanghelia: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.“
Dar sfintele icoane, prin frumuseţea plină de har şi de lumină, ne schimbă şi nouă atitudinile, chemându-ne, prin credinţă şi rugăciune, unite cu iubirea de aproapele, la o stare îmbunătăţită. Sf. Ioan Damaschinul, în secolul al VIII-lea, ne arată cât de folositoare sunt rugăciunile în faţa sfintelor icoane. Ele ne introduc, atunci când ne rugăm, în sfântul lăcaş ca într-o clinică vindecătoare: „Nu am prea multe cărţi şi nici nu am timp liber pentru a citi; intru însă în biserică, spitalul obştesc al sufletelor, năbuşit de gânduri ca de nişte spini. Podoaba picturii mă atrage să mă uit, îmi desfată vederea ca o livadă şi, pe neobservate, slava lui Dumnezeu pătrunde în suflet. Am privit răbdarea mucenicului, răsplata cununilor şi mă aprind ca prin foc de dorinţa de a-L imita, mă închin lui Dumnezeu prin mijlocirea mucenicului şi mă mântuiesc“.
Precum observăm, asemenea Fiului lui Dumnezeu, Care este Icoana Tatălui, iar sfinţii sunt prelungirea icoanei Fiului, tot aşa omul, creştinul este şi el icoană, deoarece este creat după chipul lui Dumnezeu. Deci prin harul Duhului Sfânt suntem făcuţi „după chipul lui Dumnezeu“, adică după Model, după icoana lui Dumnezeu, cu scopul de a deveni şi noi „icoane“ vii. Acest adevăr îl exprimă Sfântul Ioan Damaschin: „Al treilea fel de icoană este cel făcut de Dumnezeu prin imitare, adică omul (...). Omul (mai) este icoana lui Dumnezeu (...), căci Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastr㻓. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: „Fiţi exemplu pentru cei credincioşi; în toate daţi pildă de fapte bune prin exemplul vieţii, astfel ca însuţi să fii ca o icoană pusă la vedere“.
Iată, aşadar, fraţi şi surori, cât de înălţătoare este chemarea noastră la starea harică de „icoane vii“, luminoase şi pline de darul lui Dumnezeu, în contextul unor realităţi sociale, aici şi în toată lumea, care ar vrea să ne înfăţişeze mai curând drept prelungiri ale spectrului întunecat, trist, sumbru şi plin de disperare.
Cât de frumoasă este însă „icoana omului lui Dumnezeu“, luminat, liniştit, blând şi smerit, într-o tristă privelişte a omenirii îmbolnăvite de păcat, de ură şi de violenţă! Cât de binecuvântată este această zi a Învierii, a Luminii prin care a dispărut întunericul din noi şi dintre noi! Cât de mare este bucuria luminării noastre, cei ce am urcat cu Domnul din „iadul“ disperării şi din frica morţii, în icoana raiului pământesc! Sfintele Paşti înseamnă trecerea „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer!“ Dar nicicând nu putem admira, respecta, cinsti şi preamări pe Dumnezeu pentru această mare (mega) Icoană a omului înviat la viaţa curată, demnă, cinstită şi potrivită cu valorile sacre, ca la Sfintele Paşti! Suntem, în acest înţeles, cu toţii, icoana învierii vieţii curate aici, pe pământ.
Cât de sfântă este „icoana“ creştinului mărturisitor al vieţii, de la pruncuşorul din leagăn, din braţele mamei şi ale tatălui, în familie. Să lăsăm familia tradiţională la locul ei de „icoană a vieţii“! Se va naşte o lume luminată de Dumnezeu şi hărăzită să anunţe una mai curată, mai dreaptă şi mai bună!
Să ne ajute Mântuitorul să urcăm cu toţii la demnitatea de „icoane“ vii ale Învierii, în suflete, în trupuri, în noi şi între noi, acasă, la serviciu, în şcoală, în universitate, pe stradă, în ţară şi în lume.
Să-L rugăm împreună, de Sfintele Paşti, pe Mântuitorul, să ne ajute, pe mai departe, a fi şi a rămâne şi noi toţi „icoanele“ învierii în satele, în oraşele şi în casele noastre din Arhiepiscopie, chiar şi acolo unde, poate, unora dintre noi nu ni s-a aprins candela luminii şi a bucuriei, întrucât fraţi şi surori, tineri, copii ori vârstnici nu avem „ulei“ în „candela“ vieţii din cauza sărăciei, a bolii, a singurătăţii, ori a neputinţelor. Să-i ajutăm pe toţi, cu bucurie, să aibă şi ei în suflete, în case şi în viaţa lor, prezenţa noastră luminoasă, daruri de hrană, de îmbrăcăminte şi, mai ales, de iubire frăţească, reală!
Să fim, astfel, împreună purtători de lumină! Să credem că „zidind iubire, urcăm în icoană“! Să rămânem „icoane vii“, acum şi totdeauna! Nimeni să nu fie trist şi singur de Sfintele Paşti! Aşa devenim, cu toţii, mărturisitorii Învierii, ai speranţei, ai păcii în suflete, acasă, în lume. De aceea, să ne îmbrăţişăm unii pe alţii şi să ne iertăm pentru Sfânta Înviere: „Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi“!. „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim“.
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Hristos Domnul Înviat,
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
