“CONSILIUL LOCAL GALAŢI
În conformitate cu prevederile art. 39, alin. (1) și (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă, în ședinţă ordinară, Consiliul local al Municipiului Galaţi, în data de 25 09 2017, orele 1400, sala de ședințe a Primăriei Municipiului Galați, din strada Domnească, nr. 54, având următoarea ordine de zi:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, U.T.R. 13, Zona Rizer, cuprinsă între strada Transilvaniei, strada Cezar, strada Bucovinei, strada Unirii și strada Lozoveni;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii de scutire de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare constând în impozite și taxe locale, datorate bugetului local de către persoanele fizice de pe raza administrativ – teritoriala a municipiului Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației unor spatii aflate în proprietatea publică a municipiului Galați și administrarea Școlii Gimnaziale "Miron Costin" Galați în vederea închirierii acestora prin licitație publică;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico–economici pentru obiectivul "Campus Școlar la Colegiul National Alexandru Ioan Cuza - corp B";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la C.L. nr. 389 din 23.10.2014 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție la obiectivul "Modernizare strada Cerealelor și str. Dr. Carnabel între str. Basarabiei și str. V. Alecsandri";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind modificarea anexei la C.L. nr. 401 din 27.10.2015 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul "Modernizare strada Leonida Zamfirescu";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la H.C.L. nr. 6 din 29.01.2015 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție la obiectivul: "Reparații capitale rețea canalizare bl. I1 si I2 – str. Domnească";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind modificarea anexei la H.C.L. nr. 62 din 23.02.2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul "Stație epurare ape uzate cartier Dimitrie Cantemir";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind modificarea punctului 5 al anexei la C.L. nr. 33 din 10.02.2011 privind aprobarea documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții propuse pentru anul 2011;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul "Modernizare strada Al. I. Cuza";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, U.T.R. 31, str. Prunari, nr. 3;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, U.T.R. 25, str. Zilei, nr. 5;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, U.T.R. 19, Filești, str. Tomis, nr. 8 (fost T121, P30);
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, U.T.R. 44, Ana Ipătescu, nr. 12 (Lot 2, 3/2/1, 5, 6/3, 1 – 7 – 8/5/1);
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, U.T.R. 4, Aleea Anemonelor, nr. 11 (T43, P13, Lot 2);
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind concesionarea unui teren cu suprafața de 130 mp, intravilan, proprietate privată a municipiului Galați, situat pe str. Ghecet, nr.7;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licențe de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, operatorului de transport Societatea Autogara Dumitru Impex S.R.L. pentru Societatea Staer International S.A.;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind atribuirea numărului de autorizații taxi și a numerelor de ordine ale acestora pentru desfășurarea transportului de persoane în regim taxi în municipiul Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr. 402/23.10.2014 privind aprobarea desemnării membrilor Consiliului de Administratie al Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Galați";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Scrisorii de așteptări a autorității publice tutelare pentru ocuparea unui post de membru in Consiliul de administrație al Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Galați";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind concesionarea unui teren cu suprafața de 219,5 mp, intravilan, proprietate privată a municipiului Galați, situat pe str. Livezeni, 14;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind vânzarea terenului, în suprafața de 67,31 mp, intravilan, proprietate a municipiului Galați, situat pe str. Brăilei, aferent bl. S1;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind transmiterea din administrarea Consiliului Local Galati în administrarea Regiei Autonome "Administratia Zonei Libere Galați" a terenului în suprafață de 14.938 mp;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de ocupare a funcțiilor publice pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Galați, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Galați și Poliția Locală Galați, pe anul 2018;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru completarea H.C.L. nr. 321/27.08.2015 privind însușirea inventarului parțial al bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind completarea listei bunurilor din domeniul public și privat al municipiului Galați aferente sistemului public de alimentare cu apă și de canalizare al municipiului Galați, concesionate prin contract de delegare către Societatea Apa Canal S.A. Galați, aprobat prin H.C.L. nr. 310/2010, cu modificările și completările ulterioare;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru completarea H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului constitutiv actualizat al societății Gospodărire Urbană S.R.L.;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea profilului consiliului de administrație și matricea profilului candidatului în vederea derulării procesului de selecție și evaluare pentru ocuparea postului vacant de membru în Consiliul de administrație al Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Galați";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea caietului de obiective în vederea încredințării managementului la Teatrul Muzical Nae Leonard Galați pentru perioada 2017 – 2021 și stabilirea termenului de depunere a proiectului de management;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a Caietului de sarcini al serviciului public de administrare a parcărilor de reședință din municipiul Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Contractului 49.304/03.05.2016 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune în Municipiul Galati încheiat cu Transurb S.A.;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unor licențe de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, operatorului de transport Societatea Meroni Trans S.R.L. pentru Societatea Metro Cash&Carry România S.R.L.;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere și a normelor metodologice privind modul de calcul al contribuției lunare de întreținere datorată de părinții/reprezentanții legali ai copiilor înscriși în cadrul Centrului Financiar Creșe-serviciul social de zi Creșa nr. 1 și serviciul social de zi Creșa nr. 36;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea ajutorului de urgență constând în lemne de foc pentru sezonul rece 2017 – 2018;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 133/28.03.2017 privind aprobarea indicatorilor economici propuși pentru anul 2017 pentru obiectivul "Sistem de ventilație bucătărie și spălătorie la Spitalul clinic de urgentțăa pentru copii Sf. Ioan";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației unor spații aflate în proprietatea publică a municipiului Galați și administrarea Liceului Tehnologic Transporturi Căi Ferate Galați în vederea închirierii acestora prin licitație publică;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației unor spatii aflate în proprietatea publică a municipiului Galați și administrarea Liceului Teoretic "Emil Racoviță" Galați în vederea închirierii acestora prin licitație publică;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației unor spatii aflate în proprietatea publică a municipiului Galați și administrarea Colegiului National "Vasile Alecsandri" Galati în vederea închirierii acestora prin licitație publică;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu aflat în proprietatea publică a municipiului Galați și administrarea Colegiului Național "Vasile Alecsandri" Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr. 267/15.12.2016 privind solicitarea transmiterii Bazinului Olimpic și a terenului aferent, situate în Galati, Micro 19, strada Stadionului, nr. 1, Complex Sportiv "Dunărea", din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați în domeniul public al municipiului Galați și administrarea Consiliului Local Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea actului adițional la convenția încheiată între Municipiul Galați și Parohia "Nașterea Maicii Domnului";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea actului adițional la convenția încheiată între Municipiul Galați și Parohia"Pogorârea Sfântului Duh";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea actului adițional la convenția încheiată între Municipiul Galați și Parohia "Sf. Nectarie Barboși" - Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea actului adițional la convenția încheiată între Municipiul Galați și Parohia "Sfânta Ana" - Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind aprobarea actului adițional la convenția încheiată între Municipiul Galați și Parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva";
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind alipirea suprafețelor de teren de 1500 mp, 525 mp și 1235 mp, proprietate a Municipiului Galați, situate în Galați, Tarla 156/1, Parcela 11, Lot 1, Parcela 11, Lot 1, Parcela 12, Lot 2;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind dezmembrarea în 2 loturi a terenului în suprafață de 9920 mp, proprietate a Municipiului Galati, situat în Galați, str. Zidarilor nr. 5;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind transmiterea din administrarea Consiliului Local Galati în administrarea Serviciului Public ECOSAL Galați a unui imobil cu destinație birouri în suprafață de 391 mp;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind instituirea dreptului de uz și servitute de trecere subterană și supraterană pe toată durata de viață a capacităților energetice, in favoarea S.D.E.E. ELECTRICA MUNTENIA NORD S.A. – S.D.E.E. GALAȚI, pentru unele terenuri în suprafață totală de 233,92 mp - proprietate publică a municipiului Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 161 din 12.04.2017 privind aprobarea premierii elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Galați, care vor participa la olimpiadele naţionale;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la H.C.L. nr. 343/2006 privind aprobarea Statutului Municipiului Galați;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 426 din 23.07.2009 privind constituirea Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism, cu modificările și completările ulterioare;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință;
Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați
- Interpelări, intervenții, cereri;
- Diverse”