Administraţia Combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi nu mai organizează de şase ani nicio festivitate dedicată Zilei Metalurgistului, sărbătorită, în mod tradiţional, pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului. Directorul de comunicare al Combinatului, Dorian Dumitrescu, a declarat că cei aproximativ 6.600 de siderurgişti au beneficiat, de 8 septembrie, de o zi liberă şi de o primă de 160 de lei impozabili, conform contractului colectiv de muncă.
Până în 2009, când efectele crizei s-au simţit şi la colosul siderurgic din Galaţi, muncitorii de aici au sărbătorit în fiecare an, pe 8 septembrie, Ziua Metalurgistului. Ziua era marcată printr-o serie de spectacole şi concursuri sportive, desfăşurate pe stadionul Siderurgistul, acolo unde metalurgiştii, împreună cu familiile lor, petreceau de dimineaţă până seara. În afară de spectacole, administraţia Combinatului oferea şi premii copiilor de excepţie din Galaţi, olimpici la diferite materii. Ziua Metalurgistului era prilej de sărbătoare şi pentru politicienii locali, care se îngrămădeau să fie văzuţi în tribuna oficială de pe stadionul Siderurgistul.
Cele mai căutate „ediţii” erau cele organizate în ani preelectorali, dar şi în ani electorali, căci era un prilej ideal pentru candidaţi să fie pozaţi, la tribună, alături de personalităţi locale şi naţionale, ca să nu mai vorbim de cei din conducerea Combinatului.
Nu de puţine ori, la invitaţia patronului ArcelorMittal, la Galaţi, pe 8 septembrie, au venit miniştri, secretari de stat şi chiar premierii României. Ultimul prim-ministru al României care a venit la Galaţi şi s-a întâlnit cu directorul ArcelorMittal a fost Emil Boc (PDL). Momentul a avut loc în 2009, însă nu în septembrie, ci în luna mai, atunci când se desfăşura campania electorală pentru europarlamentare, iar prim-ministrul Emil Boc a venit la Galaţi pentru a susţine candidatura democrat-liberalului Constantin Dumitriu.
Anul 2009 a fost primul an în care administraţia Combinatului a anunţat că nu va mai organiza niciun fel de spectacol dedicat Zilei Metalurgistului. În acel an, pe 8 septembrie, siderurgiştii-membri ai Sindicatului Solidaritatea au participat la un marş de protest, prin care au cerut Guvernului implicarea în soarta Combinatului. În 1999, în Combinat lucrau peste 31.000 de gălăţeni, în 2009 — circa 13.600 de angajaţi, iar în prezent, doar 6.600 de persoane.
Cum Combinatul a pierdut, de la privatizare până în prezent peste 24.000 de angajaţi, cei 6.600 de muncitori rămaşi nu au motive de sărbătoare, ci privesc, îngrijoraţi, către viitor, mai ales pentru că administraţia Combinatului continuă să anunţe că se va mai reduce personalul, pe fondul pierderilor economice provocate de criză şi de politica de liberalizare a preţurilor la energie.
Nici sindicatele nu găsesc motive de bucurie. De ce, explică secretarul general al Sindicatului Siderurgistul AMG, Vasile Crişan: „Din ianuarie 2002, de la privatizare, când în Combinat lucrau 27.800 de salariaţi, azi mai sunt 6.600, deci s-au pierdut peste 20.000 de locuri muncă. Înainte, în 1989, produceam opt milioane de tone de oţel, iar acum lucrăm cu un furnal şi ne chinuim să producem două milioane de tone. Deci, nu există niciun motiv de bucurie. Sigur, speranţa moare ultima, iar administraţia ne anunţă că vrea să crească producţia cu 30%, dar, deocamdată, totul e doar pe hârtie...”.
În cei 25 de ani, de când lucrează în Combinat, Dănuţ Bându a trăit şi perioada de glorie a colosului siderurgic, dar a asistat şi la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă şi la închiderea unităţilor de producţie. Experienţe care îl fac pe acesta, dar şi pe colegii săi de muncă, să aibă sentimente amestecate când vine vorba de Combinat: „de când lucrez eu în Combinat nu am găsit o stare mai proastă de spirit printre siderurgişti. Simt lehamite, silă, apatie şi deznădejde... Nici nu se implică, din punct de vedere al sindicatelor. Vin la muncă, aşteaptă acel mărunţiş pe card, că 1.000-1.200 de lei nu înseamnă salariu şi atât. Ni se rupe inima văzând cum cad la pământ unităţile de producţie... Furnalul 6 e pus acum la pământ, după furnalul 1 şi 2... administraţia spune că ele sunt depăşite tehnic, dar dacă toate sunt tăiate, ne întrebăm: către ce ne îndreptăm?”.
O întrebare la care, totuşi, administraţia Combinatului are un răspuns ferm: către o nouă realitate creionată de criză şi de cerinţele pieţii, în care Combinatul lucrează cu maxim două furnale şi puţin peste 6.000 de salariaţi şi nu aşa cum funcţiona odinioară, cu şase furnale şi trei oţelării. Administraţia Combinatului spune că este posibil ca numărul angajaţilor să scadă pe viitor, dar producţia să crească.
„Îngrijorarea angajaţilor este justificată şi provine dintr-o situaţie reală. Trecem prin criză şi printr-o perioadă de transformare foarte dură, care prevede adaptarea unui Combinat de la o realitate care nu mai există — o realitate în care Combinatul avea şase furnale, trei oţelării. Am fost nevoiţi să ne adaptăm la realitatea unui Combinat cu două funale şi o oţelărie. În paralel şi forţa de muncă se ajustează, căci nu mai e nevoie 3-40.000 de salariaţi, dar am redus numărul lor în mod responsabil. Nu am concediat, ci toţi au plecat pe principiul voluntariatului, cu salarii compensatorii... Aşadar, îngrijorarea salariaţilor e justificată, dar noi le comunicăm că ne îndreptăm către o nouă realitate, care prevede chiar o creştere a producţiei, datorită investiţiei de milioane de euro la furnalul 5 şi care urmează unei alte investiţii de peste 80 de milioane — poate cea mai mare din România, realizată în ultimii ani. Cine face asta nu are motive să închidă!”, se spune într-un comunicat al administraţiei Combinatului.
Dar chiar şi cu aceste asigurări, ArcelorMittal Galaţi nu ascunde că numărul angajaţilor ar putea scădea pe viitor, chiar dacă se preconizează o creştere a producţiei. Din păcate, numărul siderurgiştilor care pleacă din Combinat vor îngroşa, în continuare, numărul şomerilor din Galaţi, un judeţ în care rata şomajului este aproape dublă faţă de cea de la nivel naţional.
