21 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mama care a născut acasă, sâmbătă seara, şi care apoi a decis să îşi  abandoneze fetiţa, a ajuns în cele din urmă la Spitalul de Urgenţă deşi, iniţial, refuzase să se interneze în spital. „La Spitalul de Urgenţă a fost internată o doamnă în vârstă de 31 de ani care a născut singură, la domiciliu, în condiţii mai dificile, fără să fie asistată de nimeni. A renunţat apoi la copil într-un mod destul de original, înscenând găsirea copilului, care era de fapt al ei. Acum s-a prezentat la spital, după ce refuzase iniţial, deoarece au apărut complicaţii după o astfel de naştere. De fapt, a naşte este uneori o binecuvântare, alteori un incident stânjenitor în viaţa personală şi toate aceste drame trebuie privite cu înţelegere. Sunt incidente apărute în urma unor deficienţe de comunicare într-o societate care uneori uită că a trăi e o meserie complicată”, a precizat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi. Tânăra de 31 de ani este acum vegheată şi de mama sa. Cei de la Protecţia Copilului speră să o convingă într-un fel pe mamă să nu renunţe la fetiţa care se află tot la Spitalul de Copii. „În acest moment, practic, aşteptăm ca starea de sănătate a mamei să fie în regulă, să putem avea un dialog cu ea, asta este foarte important. Noi considerăm că cel mai bine îi este copilului lângă mamă. Tocmai de aceea îi vom propune să îi acordăm plasament, evident împreună cu copilul, într-un centru al nostru maternal. Dacă propunerea noastră va fi refuzată, procedura va continua şi cel mai probabil vom merge spre plasarea copilul la un asistent maternal profesionist. Însă în acest moment încercăm să reconstruim relaţia dintre mamă şi copilul ei, acesta este scopul nostru”, a precizat Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.

Articole înrudite